Am fost şi eu copil. (I) - 14.04.2020


    Doamne, cât detestam să mă trezească mama cu noaptea-n cap. Era ora 4. Îi simțeam atingerea mâinilor ei moi și călduțe ... Șoptea aproape cântat „Maaami! Hai, mami... Hai! Trebuie să mergem... ”. 
Eram micuță, înainte de a fi școlăriță. Și mergeam la alimentară . În spate, acolo unde era ușa aceea cu gratii . Și unde stătea lumea „la coadă”, pentru lapte,  zahăr, ulei… Fără a avea vreodată certitudinea că ne va ajunge tuturor să cumpărăm. Cam la orice se dădea o bucată pentru o persoană prezentă. 


Mai târziu am evoluat. Aveam asigurată porția pe lună (dacă avea noroc). Se dădeau așa zisele cartele. Îmi amintesc clar, de cele pentru pâine. Era trecut numele și prenumele capului de familie și numărul de membri ai familiei. Aveam dreptul la o jumătate de pâine de persoană, parcă. În fiecare zi, vânzătoarea bifa cu “x”, cu pixul peste date în care ai luat, sau prin perforarea datei respective cu o șurubelniță în cruce. Mi se părea fascinant. Era mare lucru să fii vânzătoare la vremea aceea. Nu mai stăteai atâta la coadă! Și acea jumătate de litru de ulei de persoană (pe lună) la care avea dreptul, îl luai sigur. Poate asta era și motivul pentru care multe fetițe atunci când erau supuse interogatoriului celor mari: „Ia spune tu, ce vrei să te faci când vei fi mare? - Vânzătoaaareee !!! venea răspunsul ”.
Cu ocazia asta mi-am adus aminte și de ce mama nu ne face cartofi prăjiți. Nu avea în ce să ni-i prăjească! De atunci cred că a și rămas cu sechele. Mult mai târziu, când vedea cât ulei pun în cratiță atunci când prăjeam cartofi, mă certa ca pe un copil neastâmpărat!

Încă din clasa I mergeam la școală și veneam înapoi acasă, singură. Și apoi stăteam tot singură până veneau părinții de la serviciu și-l aduceau și pe fratele meu de la cămin. Sau mergeam chiar eu după el. Cu cheia atârnată de gât (de obicei pe un șiret) ascunsă sub șorțulețul de la uniformă. Și la fel ca mine erau majoritatea copiilor. Și eram mulți. „Decreței” am fost numiți. De ce? Explicația pe wikipedia spune așa: <<  Politica demografică a regimului Ceaușesc a avut la bază Decretul nr. 770 din 1 octombrie 1966, care interzicea  întreruperea de sarcină  și care viza creșterea accelerată a  populației . >>  Altfel spus, sunt cei care au apărut de cele mai multe ori, din greșeală. 

Am avut norocul să fie un teren de sport lângă blocul în care locuiam la acea vreme. Ne strângeam mereu, foarte mulți copii. Cu nostalgie îmi amintesc cum nu organizam uneori și jucam în număr extralărgit „V-ați ascunsea” (așa cum spuneam!), „Țară, țară vrem ostași”, „Rațele și vânătorii“, „Lapte gros”, „Școală” (șotron ), etc. Elastic jucau doar fetele. Ce campionate se mai făceau! Însă nu există ca vreunul dintre părinți, ai mei sau ai altor copii să vină să stea să ne supravegheze la joacă. Chiar dacă sunt încă mici și foarte mici. Ne îngrijeam unii pe ceilalți.


N-am mai văzut să se întâmple așa ceva de atunci încoace… Nici când a fost fiica mea ca noi cei de atunci, nici când au fost nepoții mei, ca noi atunci. Copiii, cel puțin la oraș, nu se mai joacă așa, cum o făceam noi. 

Am avut perioade în care nu făceam temele la lumânare, sau la felinar cu feștilă și petrol (adus de la țara de la bunici). Pentru că se lua curentul zilnic; dar niciodată asta nu putea fi scuzat, temele trebuia să fie făcute.

Aveam apă caldă doar câteva ore pe zi. Dacă nu mi sa distorsionat cu totul amintirea asta, cred că dimineața două ore și seara, la fel… Se lucrează șase zile pe săptămână. Tot atâtea zile mergeam și la școală. Mama ne spăla uniforme sâmbăta seara (aveam mai multe), iar duminică ni le călcă pe toate, pentru toată săptămâna următoare.

La televizor aveam program câteva ore pe zi în cursul săptămânii (într-o anumită perioadă au fost numai două ore pe zi), iar duminică ceva mai mult. Pentru noi, copiii, erau cei 5 minute de desene animate - „Mihaela”, înainte de Telejurnalul de la ora 19. Și-apoi doar emisiuni cu osanale… Partidul, Ceaușescu, România. Și filme românești, supercenzurate din faza de concepție. Duminica aveam la prânz „Samatha” cum îi spuneam noi, de fapt serialul se numea „Ce vrăji a mai făcut nevasta mea”. Și Woody, Stan și Bran, Charlie Chaplin… Ce răsfăț! De Revelion cele mai așteptate erau mesajele vedetelor internaționale, pentru noul an… La radio se difuza în exclusivitate muzică românească.

În perioada de început de an școlar, toamna, clasele de gimnaziu și de liceu mergeau la practica agricolă. La sortat de cartofi, la cules de struguri, sau mere, dar cel mai adesea la cules de porumb. De câteva ori am și tăiat jipii. Și nu se mai temea nimeni să nu lase seceri pe mână. Și îi legam și făcând snopi. Odată am adus în straița în care-mi duceam mâncarea și apa, (fără să știu) un șoricel de câmp. A zbughit-o în casă. Ne-a dat mult de furcă până la evadat din casa noastră… Nu știu nici azi dacă a fost vreo glumă a colegilor sau pura lui curiozitate.


 https://www.catchy.ro/am-fost-si-eu-copil-i/160227







Primăvara e bucurie - 11.04.2020

        Știți senzația aceea pe care o ai de la o bucurie? Inima îți bate mult mai tare, de parcă simți că stă să te doboare... Respirația devine mai sacadată. Impresia e că ai nevoie de mai mult aer ca să inspiri pe de-a întregul 🙃. Obrajii îi simți îmbujorați. Și ai un zâmbet de jur împrejur pe tot chipul (aproape tâmp) și privire umedă de cățeluș docil...
        E starea mea de acum "cinșpe" minute. Coborâsem la scară după un colet. Nu am mai ieșit afară taaare demult! Și am văzut... primăvara! La copacul de lângă bloc...
       Lucruri mărunte, normale, repetabile, dar care aduc atâta soare în suflet! De fiecare dată. Și mai ales acum.

"Vlad nu o să aibă niciodată Covid 19, eventual Covid 19 o să aibă Vlad!" - 29.03.2020




Ziua a 15-a (încet, încet o luam spre câmpii?)

Nu știu alții cum sunt, dar românul face parte dintr-un popor hâtru. Dintotdeauna acest cuvânt "hâtru" îmi inspira ceva rău, dar nu e. Isteț, poznaș, glumeț, viclean.
Nu știu alții cum sunt (și nici nu m-apuc să cercetez acum), dar știu că noi românii știm să facem haz de necaz.
Acum clar, că unii exagerează, dar așa e mereu, peste tot și pretutindeni.
Mă tot gândesc la Vlad. Bărbatul per-fect! De ce ni l-ați tăiat din program, proteviștilor? Când era mai interesant?! Câtă cruzime.
În aceste vremuri grele, când mai aveam și eu ocazia să mă gătesc pentru o întâlnire, lunea seara... Tztztz! Mi-ați provocat suferință, domnilor! Știu că pe Adi Nartea îl pot vedea aproape zilnic. Că e un drăguț și un zâmbăreț, foarte prezent pe instagram, dar eu îl vreau pe Vlad Pop!
Facem o petiție doamnelor și domnișoarelor? Că doar ce?! Doar unii să aibă voie să se scarpine invers?! Cum au alții pe masa de lucru acum amplasarea unei troițe... 😋 Eu de ce să nu vreau ceva ciudat?
Am obosit. Atât de multă energie și atenție acordăm pe zi acestui mutant cu nume de vitamină. Covid... Cavit 9 (nu 19) luam în copilărie de bună voie și nesiliți nici măcar de părinți. Dar cu porția. Că cel puțin fratele meu cel mic, l-ar fi luat tot odată.
Ăsta ne secătuiește sufletul și mintea. Și ne-a dat și toată viața peste cap.
Orice-ar fi, vom avea ce povesti nepoților. Dacă stăm acum cuminți în casele noastre. Și eu zic să facem petiție să ni-l dea pe Vlad, să vedem dacă le spune cine e, sau e doar un vis...("Vlad nu o să aibă niciodată Covid 19, eventual Covid 19 o să aibă Vlad!") 


P.S. Cred că azi o să-mi fac breton. 🙃 Dacă tot e să mă piaptăn... Nu că m-aș simți babă.

Acea normalitate 05.04.2020

Am obosit (starea mea naturală😉). Mi-am tot spus că nu o să mai citesc tot felul de postări, articole, declarații. Că plâng la unele, nu-i bai. Dar răutatea și prostia care răzbat din altele, mă mâhnesc foarte tare. Așa că, am decis că e suficient un buletin de știri pe zi. Seara.

Nu e normal să catalogăm un întreg după câteva elemente din el:
- Nu toți cei care vin acasă din străinătate trebuie blamați și condamnați;
- Nu toți medicii luau șpagă și nu toți dau bir cu fugiții acum, la greu;
- Nu au dispărut celelalte boli;
- După o singură experiență neplăcută cu cineva, nu înseamnă că toți profesioniștii din acel domeniu sunt așa.
- Nu toți moșii și toate babele "care și-au trăit viața" se plimbă nestingheriți.
- Nu toți putem ieși în curtea casei, să grădinărim, să lăsăm soarele să ne mângâie pielea, să simțim adierea vântului și să vedem primăvara. Și să ne răsfățăm cu bucate gătite la grătar.

Nu e bine să generalizăm.
Nici să-i judecăm pe alții, dar nici să ne plângem.
Că trebuie să stăm în casă, nu doare. Și o facem tot pentru noi și pentru cei dragi.
Cândva... Vom întra în normalitate. Acea normalitate. Oare?!

La mulți ani, Paul Degan! 09.03.2020


La mulți ani, Paul Degan! „Rezultatele apar întotdeauna. Atât timp cât există muncă, pasiune, încredere și speranță.”

      Astăzi împlineşte 20 de ani. Este student în anul I la Facultatea de Științe Economice/ Administrarea Afacerilor din cadrul Universității 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. Este frumos, manierat, isteţ şi mega-talentat. Și are déjà atât de multe realizări! Și câte vor mai urma, cu siguranță! Nici nu știu cu care din talentele sale să încep mai întâi. Cu cel descoperit mai demult, nu?
         Dansul. L-a iubit de când se știe. Cu îndrumători de la şapte ani. Dansează mereu. Trăiește dansând. Respiră dans. Anul 2019 a fost cel mai bun an al său de până acum, cu cele mai mari recunoașteri ale muncii și pasiunii sale.
Se antrenează la clubul sportiv de dans  “Life is Dance” sub îndrumarea minunatului cuplu (pe ringul de dans şi al vieţii) – Ionuţ Ionescu şi Bianca Racolta Ionescu.
Au fost competiții la rând în care se poate spune că a avut abonament la cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Doar câteva din spectaculoasele sale rezultate din ultimele trei luni ale anului trecut:
București – 7.10.2019 – Campionatul Național de Clase al României
– Campion național clasa D Adulți Latino – alături de partenera – Andrada Sârbu
– Campion național clasa C Adulți Latino – alături de partenera – Denisa Pașca
Sibiu – 5.11.2019 – WDSF Transylvaniana Grand Prix 2019, cu aceleași minunate partenere de dans
  • Locul 1- Open Basic Latino
  • Locul 1- Clasa D Latino
Turda – Cupa Potaissa – Locul 1  – Open Basic Latino – cu Denisa Pașca
Timișoara – Locul 1 – Open Basic Latino – cu Denisa Pașca
Alba Iulia – “Gala sportului” organizat de Consiliul Județean Alba, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Alba – titlul de “Cel mai bun sportiv al anulului 2019 – dans sportiv”.
         Curând probabil că premiile obținute nu îi vor mai încăpea în cameră… Ăsta să fie tot “năcazul”.
         Rezultatele apar întotdeauna. Atât timp cât există muncă, pasiune, încredere și speranță. Evident, în astfel de sporturi contează enorm și susținerea  și implicarea celor dragi (morală şi financiară) cât și a antrenorilor.
            O să trec la cel de-al doilea mare talent al lui Paul.
Încă de pe vremea când era licean (la Colegiul Economic “Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia) a lucrat peste vară. O dezamăgire în acest sens, a constituit punctul de plecare într-o direcţie care îi plăcea. Nu degeaba se tundea reciproc cu fratele său, de atâta timp! S-a ambiţionat şi s-a înscris la un curs. Acum este hairstylist. E important să ştii ce vrei. Imediat a luat măsuri şi şi-a obţinut propriul său loc într-un salon din oraș și a devenit extrem de cunoscut. Colegelor sale de la dans, el le aranjează părul. Și-s cam pretențioase acele coafuri. Și fetele, la fel, evident! Şi spun asta ca fiind o calitate, nu un defect. Clientela sa, de ambele sexe și de toate vârstele au numai cuvinte de apreciere pentru el şi munca sa. Programările se fac din timp, altfel…nu prinzi loc.
Vă puteți imagina ce program încărcat are? Școală, antrenamente și onorarea programărilor de la salon. Știu că ar vrea ca ziua, să mai aibă câteva ore în plus.
Și pe lângă toate astea, e frumușel foc! Și e manierat de parcă e din alte vremuri. Super calități. Felicitări şi respect din toată inima părinţilor.
Și el și fratele lui, Bogdan, sunt extrem de talentați, chiar dacă în domenii artistice diferite. Tot speciali sunt amândoi.
LA MULŢI ANI, PAUL!!!





http://proalba.ro/la-multi-ani-paul-degan-rezultatele-apar-intotdeauna-atat-timp-cat-exista-munca-pasiune-incredere-sisperanta

Bilanțul meu - 31.12.2019

Bilanțul meu


E ultima zi din acest an și e vremea bilanțurilor. Final de jumătate de secol. Nu vreau însă să zăbovesc la partea mai puțin bună (pentru că din seria spitalizări, tratamente și pentru că durere ). Parcă au fost cam multișoare (detest diminutivele) veștile năucitoare/supărările de care am avut parte. Mă întreb din nou, totuși, nu a exagerat cineva cu Agonia și Extazul în viața mea?
Acum, însă, vreau să mă gândesc mai mult, la faptul că am întâlnit și am regăsit o mulțime de persoane minunate. Câte suflete-comori au fost atât de aproape, atunci când am avut mai mare nevoie! Și vreau să le mulțumesc tuturor pentru fiecare gând bun și încurajare pe care mi le-au trimis. Au contat enorm! Ei mi-au dat energie și putere să merg mai departe.
Mă mai gândesc și că am descoperit anul acesta, că cerul nu a fost nicând mai clar și limpede. Am constatat că norii au devenit mai expresivi, pufoși și luminoși ca oricând. Și că am avut parte de atâtea curcubee, mai multe decât în toți anii de până acum. Nici pomii nu au fost parcă altădată atât de înfloriți. Înnebuniseră cu toții de atâta primăvară (nu doar salcâmii lui Tudor Gheorghe). Iar frunzele toamnei au fost parcă mai colorate și mai atrăgătoare, ca niciodată. Le-am văzut dansând și zâmbind.
În plus, mi-am îndeplinit o dorință veche și arzătoare, de a simți îmbrățișarea, salutul și sărutul soarelui de dimineață, cu buzele puțin sărate. Grecia și Marea Egee. Toate au fost exact cum mă așteptam. Cum le-am văzut în imagini, cum le-am intuit cu ochii minții și cum le-am visat de atâtea ori.


Și am trăit și o mare împlinire. Am descoperit că eu de fapt știam să înot. E un lucru mărunt probabil pentru unii, dar pentru mine are o valoare inestimabilă. Avusesem doar parte, de un blocaj. Care a durat 36 de ani! (toată povestea există pe pagina mea). Asta mi-a dat curaj să sper că și alte dorințe mi se mai pot îndeplini.
Dacă aș fi materialistă aș trece la catastif și îmbogățirea , datorată eliminării din lista de cumpărături frecvente a acelor pachete destinate plăcerii vinovate (la țigări mă refer, nu intrați în panică).
A trecut. E gata. Va veni un altul. 2020. Se vrea mai bun. Și-l credem. Îl așteptăm cu sufletul deschis și cu speranță. Îi vom strânge mâna ferm și-l vom privi cu încredere.


https://www.catchy.ro/bilantul-meu/156911

Fire-ați fericiți și voi de sărbători, că sărbătorile au tot fost fericite! - 25.12.2019

Fire-ați fericiți și voi de sărbători, că sărbătorile au tot fost fericite!


Îmi plac sărbătorile de iarnă.
Că-s multe zile libere, că nu-mi scot nasul afară în frig, că pot sta și pot face doar ceea ce-mi place mie, fără să mă mustre conștiința.
Că-s multe feluri de mâncare (subit parcă mâncăm cu șapte guri, fiecare!) și toată lumea e mai bună. Că-n rest…Mai răruț.
”Dacă-n fiecare zi
  Crăciunul ar veni
  Ce fericire-ar fi
  Mai buni poate am fi!”
(colinda cântată de Corala Armonia e pur și simplu magică).


Privesc brazii (sau brăduții) impozanți ca-n filme. Cum, Doamne, unii au în casă așa ceva?! Întreg decorul zici că a fost realizat de vreun mare regizor. Șemineu cu foc din lemne (sau din pânză tremurândă), blană albă de oiță merinos dată cu soluție de pete și apoi parfumată ca să o adulmeci cu plăcere când te tolănești pe ea (sau blana era de urs polar?); cizme roșii din fetru, atârnate, bomboane bicolore alb-roșii în formă de cârje, moși mici și mari, toți cu burtă mare și barbă albă, lungă. Șiraguri de mărgele sclipitoare, steluțe jucăușe, fundițe dichisite, lumânări înflăcărate și încă ceva, fără de care nu se poate: cozonac, covrigei și vin. Și muuulte bomboane!
Cadouri sub toți brazii. Stivuite sau împrăștiate, neglijent sau studiat. Colorate și dorite. Standard sau personalizate, din obligație sau cu suflet.
Oamenii de zăpadă, reali, sunt pe cale de dispariție?! La noi zăpadă nu a mai ajuns demult. Nici fulgii dansatori. Săniuța șomează.
Fesuri roșii cu bordură albă de nea și cu ciucurel alb, stau pe capul fiecăruia, iar deasupra capului – vâsc.
Și selfie-uri! Cât cuprinde.
Brazi, decorațiuni și roșu. Și zâmbete.
Toate rețelele-s pline! De toate astea, însoțite de urări. De s-ar și lega de noi, ce bine-ar fi!
Și emoticoane în exces.
Fire-ați fericiți și voi de sărbători! Că sărbătorile au tot fost fericite!

 https://www.catchy.ro/fire-ati-fericiti-si-voi-de-sarbatori-ca-sarbatorile-au-tot-fost-fericite/156802?fbclid=IwAR2DbYEfo0nXI-2DU6ICB0jZb-vpnIURMxfeDEvtCjZPFopeAoJ04vbpHjc

GALA Life is Dance - 21.12.2019


 GALA Life is Dance


       Aseară, am avut parte cu toții, cei prezenți la sala Mercur Styl la "Gala Life is Dance", exact așa cum ni s-a promis, de un spectacol de zile mari.
"Life is Dance", nu e doar un nume (extrem de inspirat) folosit de instructorii de dans, pentru școala lor. E o realitate pentru ei - Ionut Ionescu și Ionescu-Racolta Bianca în primul rând, dar și pentru numeroșii copii și tineri pe care îi antrenează.
Gala. S-a văzut din orice punct și orice direcție, cât de mult s-a muncit pentru acest spectacol. Fiecare membru, fără excepție. Multă muncă, dăruire, pasiune și suflet în procent maxim.
Au întruchipat personaje din musicaluri celebre: “Frozen” ,”Harry Potter” ,”Flinstone Familly”, "Cinderella “, ”Adams Familly”, "Grease”, ”ABBA”," The Greatest Showman", "Titanic" etc și din povești și filme îndrăgite.
Costume extrem de potrivite și inspirate. Câtă alergătură, câte costuri și emoții! Dar a meritat!
Apogeul acestui spectacol a fost desigur momentul “Phantom of the Opera”. Magic! Miraculos! Senzațional! Speechless!
Tânărul Nicu Șonea de 13 ani venit tocmai din București să ne încânte cu vocea lui a contribuit de asemenea la reușita acestei gale.
Deloc de neglijat este faptul că a asistat la tot spectacolul Moș Crăciun. Care, a fost la fel de încântat ca noi toți cei prezenți. Și evident că nu a venit cu sacul gol. A premiat pe fiecare membru "Life is dance" cu medalii și cupe. Cu trofee pe marii campioni ai competițiilor din cursul anului.
Prezența Andreei Bogdan a fost sarea în bucate, iar imensul tort, cireașa!
Încă o dată, mulțumiri pentru familia minune formată din Ionuț și Bianca! Lor li se datorează totul!❤️ Respect!
Felicitări tuturor!!!


Viața la bloc… sau la curte? - 19.12.2019

Viața la bloc… sau la curte?


Viața la bloc… Vecini. Cu bune și cu rele.
De ce e bine?
Pentru că atunci când gătești, ești în toiul acțiunii și constați că îți mai trebuie un ou, dai o fugă la vecina și te salvează.
Pentru că atunci când mergi la asociație le duci și lor, citirea apei, sau plata. O lună tu, o lună ei.
Pentru că atunci când vine curierul și tu nu ești acasă, coletul ți-l preiau ei. Sau invers. Tu pentru ei (nu curierul pentru tine).
Pentru că, atunci când vin de la țară, mai primești câte o plasă (de un leu!) cu diverse produse ecologice. Frunze verzi cu arome puternice, pătrunjel, mărar, leuștean, mai o ceapă verde, mai un măr ecologic, trei nuci…
Pentru că atunci când ai plecat de acasă și pur și simplu nu reușești să vizualizezi momentul în care ai încuiat ușa, doar suni o vecină și o rogi să verifice, nu?
Și nu în ultimul rând pentru că faci schimb de impresii pentru “delicatese” pregătite pentru prima dată sau ne bucurăm reciproc papilele gustative cu preparatele preferate.



Dar sunt și momente în care oftezi (asta în cel mai fericit caz) considerând varianta “la bloc” mai puțin bună.
De exemplu:
– Sâmbăta dimineața (când ai putea și tu să lâncezești mai mult în pat), la ora șapte și jumătate, o vecină bate șnițele. Sau vecinul de la apartamentul x face găuri în pereți cu mașina aceea zgomotoaso-trepidantă. Sau cu ciocanul. Sau puștiulică al lor zici că e la maraton. Îți pui perna pe urechi. Tot se aude. (Daaar, voi chiar nu ați avut serviciu niciodată?!  Să știți cum se așteaptă week-end-ul de către clasa muncitoare, pentru a putea dormi mai mult??!)
– Întinzi rufele, să se usuce în bătaia soarelui și a vântului pentru că e mai sănătos; și pentru ca să nu colcăie acarienii pe ele. Sau ca să nu te procopsești cu aspergillus fumigatus. Praful și noxele sunt de ignorat, în cazul ăsta. Continuând cu întinderea rufelor (în partea de jos a balconului,  nu se vadă din stradă, evident) constați cu of și jale că găsești urme de arsuri de țigară pe ele. Și nenumărate mucuri pe jos.
– Dai să intri cu bagaje și copilașii nepoatei, în lift. Pfff!!! Ce fuuum! De țigară. Bănuiești cine e. Aceleași două persoane o fac mereu. Oricum eviți cât poți liftul știind că mișcarea face bine și că așa te menții mereu tânăr și neliniștit, dar și pentru că locuiești la un etaj inferior. Însă nu se potrivește întotdeauna. La urma urmei de ce nu l-ai folosi atât timp cât îl plătești? Mult mai mult decât plătesc majoritatea de la ultimul etaj. Și asta, doar pentru că dispui de suprafață utilă mai mare. Pentru că în accepțiunea celor care au făcut legea, cu liftul circulă suprafața apartamentului, nu persoanele care-l locuiesc.
Una peste alta, nu știu cum ar fi viața la “curte”. Poate că nici nu mi-ar plăcea.
“Ce struguri verzi şi acri!”…


 https://www.catchy.ro/viata-la-bloc-sau-la-curte/156625

Caut stea norocoasă de împrumut - 27.08.2019

Caut stea norocoasă de împrumut


Diagnostic: oboseală cronică. Am obosit. De nedreptăți. De falsitate, minciună și discriminare.
Câte zâmbete “de scenă” văd zilnic. E parcă totuși mai bine decât o moacă posacă, apatică sau încruntată. Sau nu?! Ce s-ar întâmpla dacă ar pica măștile?
Chiar nu poți să nu comentezi despre vecina sau colegu’ care a dres și a făcut, altceva decât ai puterea de a accepta sau de a face și tu? Chiar nu poți să te abții și să-ți vezi de viața ta? Scutește-mă, te rog! Spune-mi doar de bine. De frumos și de împliniri. Să mă bucur și eu pentru alții. Asta dacă vrei să-mi spui ceva. Dacă nu… Au revoir!




E a nu știu câta noapte cu bubuieli și zgomote de flex, excavator și altele de genul. Se lucrează intens. Pentru noi, poporul. Acceptăm. Nu va dura o veșnicie.
Oare de ce trebuie trasate marcajele pe drum ziua? Pe drum național. Cuiva, cred că îi plac coloanele de mașini ce se întind pe kilometri buni. Cât timp pierdut aiurea de fiecare dintre noi, cei care ne aflăm în trafic, pentru că un șef nu a luat decizia și nu a făcut demersurile necesare pentru ca acei câțiva muncitori să facă treaba asta noaptea.

Tocmai ai venit din concediu?! Super! Ce? Ești Bugetar? (cu B mare că nu oricine, poate fi). Aaa, bravo! Cu vouchere ai fost, nu? Eu nu știu ce-s alea. Eu sunt angajat la privat. Unde se muncește la program “normal”. Adică în ritm alert, regim strict și rigid și unde rigiditatea dispare doar la orarul de lucru, care suferă “extensii” necontabilizate. La privat se pare că școala mea nu are valoarea școlii tale ca bugetar, poate pentru că pe diploma mea s-a așternut prea mult praf. Tot fără valoare este și experiența mea de mult peste două duzini de ani (“ciuciu” vechime la salariu). Și atunci cum să mai fiu și inovativ și să aduc propuneri de optimizare? Ce sporuri?! Fugi de-aici! Nu. Nu-i invidie. E mâhnire. Că nu m-am născut și eu sub o stea norocoasă. Dar încă mai sper să găsesc una, să o iau cu împrumut.


 https://www.catchy.ro/caut-stea-norocoasa-de-imprumut/151133

1 DECEMBRIE - 01.12.2016

1 DECEMBRIE

Nu e meritul meu și nici vina mea că m-am născut. Că m-am născut în România.
Nu e meritul meu că țara mea are atâtea frumuseți și valori, dar nici vina mea că acestea nu sunt îndeajuns apreciate, protejate și promovate.
Nu e meritul meu că avem atâția români cunoscuți în întreaga lume pentru realizările și performanțele lor, dar nici vina mea că sunt atâția români care au făcut lucruri reprobabile.
Niciodată nu o să arunc cu vorbe grele, către România. Nu România este de vină că eu am probleme. Nu România este de vină că există atâtea neajunsuri, răutate, bârfă și invidie.
România este frumoasă. România este cea care ne-a dat numele. România suntem noi. Cu bune și cu rele.
La mulți ani, România!!!

Momente - 15.11.2019


          În viața asta ți-e dat să treci prin tot felul de situații. Majoritatea timpului trece monoton și tern, face parte din rutină. Mai este categoria momentelor pline de întuneric, durere și lacrimi. Dar și a celor pline de râset, bucurie, căldură, lumină și iubire.
Un simplu click pe un link m-a aruncat într-o stare "crizato-tristo-depresivă", cum le spun eu supărărilor de genul ăsta.
N-am mai plâns demult. Cu mulți ani în urmă, cred că "exersasem" atât de mult, încât lacrimile mele până la urmă au secat.
Deci, în tot răul e și un bine. Pentru că acum am reușit să plâng din nou! Să se prelingă durerea, necazul, supărările și năduful...
Urmeaza resetarea. O să-mi revin imediat. O să-mi șterg obrajii mei cei nou bucălați (nu, nu am intervenții externe, doar plus șase kilograme per total corp! 🙃) și o să merg mai departe. Cu capul sus. Nu am de ce să-l țin plecat. Se spune că nu poți opri apa, vântul și gura lumii.
La urma urmei, nu contează cu adevărat, decât faptul că cei care mă cunosc au încredere în mine și mă iubesc. Pentru ei trăiesc. Și le mulțumesc. ❤️

 P. S. Nu e minunat că trei persoane dragi, în ultimele două ore, mi-au spus asta?!

O lună și o săptămână de când sunt o “fostă” - 16.08.2019

O lună și o săptămână de când sunt o “fostă”


Foști fumători îmi spuneau că și după multă vreme (chiar ani) de la renunțare, uneori tot mai visează că fumează.
Eu nu am decât o lună și o săptămână de când sunt o “fostă”.
Azi noapte am visat cum căutam să cumpăr țigări neosticks de-ale mele. Nici măcar nu știam să le spun pe nume. Mă chinuiam să le explic vânzătoarelor (parcă eram în Macedonia, iar!). Și nu găseam. În ultima instanță am cerut din cele clasice, pe care le fumasem ultima dată acum un an și jumătate. Și nu erau. Dar n-am mai apucat, că m-am trezit.



Cu o năcăjeală în mine, parcă. Însă am înțeles că mâine încep o nouă viață. Cu pași făcuți zilnic. Tot mai mulți în fiecare zi. Cu ozonat de plămâni și creier. Cu recunoștință pentru o nouă zi, cu bucurie pentru fiecare nor pufos de pe cer, pentru fiecare picătură de ploaie, pentru fiecare copac întâlnit, pentru parfumul și culoarea fiecărei flori, pentru savoarea fiecărui fruct, pentru fiecare explozie de râsete cu prietenii mei, pentru…

Și cu mult mai multă atenție la ceea ce-mi doresc. Cu ceva timp în urmă spuneam cu voce tare că-mi doresc să mă “hodin”. Să stau și să nu fac nimic, numa’ să mă hodin(esc). Auzindu-mă spunând asta, o persoană înțeleaptă din jurul meu mi-a replicat: “Tuuuu, fata mea! Ai grijă ce-ți dorești!”. Atunci am înțeles de fapt că ceea ce spuneam putea avea mai multe modalități de realizare. Și n-am mai spus-o așa. Dar se pare că undeva fusese marcată deja dorința mea.
Și acum stau și-mi spun: “Vreau să am energie. Să fiu în cea mai bună formă!”
Și știu că dorința mea se împlinește.

 https://www.catchy.ro/o-luna-si-o-saptamana-de-cand-sunt-o-fosta/150667

Hai, păpădie, sus! E o nouă zi! - 16.08.2019

Hai, păpădie, sus! E o nouă zi!


Ți se întâmplă să te sperii puțin când vezi un articol de citit, mai lunguieț? Să crezi că nu va reuși să te “prindă” și vei pierde șirul? Și să-l abandonezi înainte de sfârșit?
Sau să citești, citești și să te întrebi când l-ai scris?
Ți se întâmplă să stai “prost” și să te uiți la un cuvânt scris de altcineva și să-ți dai seama că e incomplet sau incorect? Dar nu mai ești sigur. Pentru că autorul e ok. Nu mai știi tu?! Și intri imediat pe Google sau pe DEX.
“Pățăști” să detești existența telefonului ăstuia deștept și să nu poți totuși merge nici la baie fără el?




Te trezești de “țâșpe” ori noaptea și te uiți la ceas; asta după ce te-ai întors pe toate părțile (întoarce felia 1 peste felia 2, iar felia 3 întoarce-o peste cele două ). Și ți se pare că și timpul doarme, numai tu nu?
Așa-i că uneori nu ai mai ieși de la duș? Ți se pare că e cel mai reconfortant moment al zilei. Și nu! Refuzi să pleci de-acolo! Nu vrei, și gata!
Ai luat vreodată cutia cea mare cu înghețată din congelator? Și ai dus-o la tine? Te-ai înfruptat direct de-acolo, cu teama de a nu te vedea cineva dintre cei cărora le-ai turnat educație pe pâine o viață întreagă că nu se face așa ceva… Plăcerea lucrului interzis!

Te prinde vreodată câte-o melodie de-ți vine două zile s-o asculți pe “repeat”? Sau altădată, mai grav, când nu mai reușești să ți-o scoți din cap, te obsedează, îți cântă de parcă ar juca tontoroiul (sau țonțoroiul, că-s corecte ambele forme) pe circumvoluțiunile tale? Și chiar te uiți de câteva ori în juru-ți să vezi cine a pus muzica asta şi-ți vine să o iei la sănătoasa, doar-doar scapi…
Îți vine vreodată să te tot duci? Fără bagaje și fără regrete. Nu, nu în acel loc cu verdeață, ci acolo unde ai fost fericit cândva…
Hai, păpădie, sus! E o nouă zi!


 https://www.catchy.ro/hai-papadie-sus-e-o-noua-zi/150663

Noapte de vară - 01.08.2019

Noapte de vară


Ora 0:57 a.m.
Cineva împrăștie decibelii bolidului (mi-l imaginez tunat) și dă cu ei de geamurile măreței “corăbii a nebunilor”, cum i se spunea cu mulți ani în urmă imensului nostru bloc.
În ecoul acesteia se aude o parteneră supărată foc, care-l ceartă pe domnul său.
Disting clar ce spune:
– Ție-ți place să fac și eu așa?
El are voce calmă și scăzută, probabil încearcă să o tempereze. Noroc că nu stau pe loc. Cearta lor se pierde în noapte.



Un tânăr își salută însoțitorul “Saaaluut!” și se despart undeva aici, sub balconul meu. O fi vreun vecinel de bloc. Sau din zonă.
Doamne, cât circulă mașinile astea… Dar oamenii ăia care conduc nu au somn?! Nu au pat?! Ar lipsi să mai și claxoneze vreunul, că frâne scârțâite pun. La trecerea de pietoni. Dar cu astea se termină curând că va intra în folosință pasajul și se va renunța la cele două treceri atât de apropiate una de cealaltă.
Uuups! Salvarea. Sirena ei parcă țipă mult mai rău și mai tânguit pe timp de noapte.
Știu că e vară și e cald și că-s tare plăcute plimbările în parc acum, că-i numa’ bună temperatura, dar nu puteți vorbi puțin mai încet, totuși? Vă rog eu, frumos de tot!

Așa a fost dintotdeauna. Sau cam în ultimii 30 de ani. Gălăgie, circulație, praf… Dar locuiesc în zona “zero”, nu? Câți nu și-ar dori asta! Cea mai bună din oraș, mai ales de 1 Decembrie.
Vreau să-mi mut reședința. La țară. Măcar vara. Să pot cânta asumat “Locuința mea de vară e la țară”, să fie mândru Topârceanu de mine. O să sar peste acele multe onomatopee pe care le cânta atât de drăgălaș frumosul și tânărul de atunci Baniciu în intro-ul piesei… Că le încurc și nu vreau să intervin cu varianta proprie, să nu mă acuze te miri cine, de te miri ce. Prefer să stau cuminte și să cânt cu glasul minții. No, așa sunt bună de tot! Feli pe lume, nu alta! Că pe ea o ador și o folosesc de etalon. Nu că-i din Sebeș. Pentru că-mi place. Toată și cu totul.
“Locuința mea de vară
E la țară…
Acolo era să mor
De urât și de-ntristare
Beat de soare
Și pârlit îngrozitor!
Acolo când n-are treabă,
Orice babă
Este medic comunal.
Viața ce aci palpită
E lipsită
De confort occidental.
Nu exista berărie,
Nici regie…
Doar un hoț de cârciumar
Care are marfa proastă
Și-o nevastă
Ce se ține c-un jandar’”
Și mai sunt, nu e gata aici poezia. Mă gândeam că ale sale scrieri mi-au plăcut dintotdeauna. Și ale Otiliei Cazimir, iubita sa din acea relație discretă… Pfui, zici că-s țața Leana, care pe “tăte” le știe și mai grav, le împrăștie…
Trec câțiva tineri. O fată spune apăsat:
– Să-mi baaag, ce m-am îmbătat!!!
– Doar vineri ai fost iar așa!, îi răspunde un băiat, care n-a trecut prin etapa de schimbare a vocii. Tineri rău. Sau tineri bine.
Pfoaai! E 1:52. Culcă-te, păpădie, că mâine, iar vei fi leșinată ca o dropie de-a Katiei din Fructul oprit.
Noapte bună!



 https://www.catchy.ro/noapte-de-vara/150172

Totuşi nu a exagerat cineva cu Agonia şi Extazul în viaţa mea? - 18.07.2019

Totuşi nu a exagerat cineva cu Agonia şi Extazul în viaţa mea?


Pierdut modestie. Urmare acestui fapt, mă înfoi toată asemenea unui păun care-și începe dansul de cucerire și mă autointitulez “Xena”. Am și fani.
Știu că puteți spune că deja sar calul (ca să nu folosesc chiar jargonul că asta-i “băgare de mână”), dar eu, una, așa mă autoîncurajez. Este felul meu de a-mi spune că sunt puternică și rezist. Și încă pot să trec de toate.
Haideți că acum deja chiar urlă după mine modestia pierdută. Nu cu o gură, ci cu șapte de la șapte capete de balauri și toate odată, nu succesiv ca la canon. Sau bâzâie precum cele șapte muște aflate într-un raid de paradă și apoi doborâte de croitorașul cel viteaz. Totuși, ca să fie o comparație mai drăgălașă, modestia pierdută devine uriașă cât toată dragostea celor șapte pitici pentru minunata lor Albă ca Zăpada la un loc.



Însă, cel puțin acum am curajul să spun în ce constă puterea mea: în ambiție, inconștiență, ceva istețime și multă iubire.
Xena zic, nu?! Sunt o puternică, da?! Și o luptătoare!
Păi, atunci cum Doamne, iartă-mă, imediat ce văd o imagine mai sensibilă mă străfulgeră ață-n “corazon”? Și-mi și dau instantaneu lacrimile!? Numa’ zic…
Sau imediat ce văd bucuria adevărată a cuiva, de exemplu a concurenților simpli de la diverse concursuri (de muzică sau alte talente), la fel de rapid mi se înnoadă lacrimile sub bărbie, de zici că-mi pun atunci basmaua pe cap (aș fi spus “chișchinăul”, dar DEX-ul l-a ratat). De altfel, pățesc asta în continuare, chiar dacă mă uit a 17-a oară la Pretty Woman.
Concluzia e că mi se activează glandele lacrimare (ca în controversata ipoteză, nu odată cu cele salivare ca la crocodili când își devorează prada) la bucuria celor din jur. Și vărs, fratele meu, lacrimi adevărate (nu vicleșuguri de crocodil) la fericirea celorlalți. Sunt atât de sensibilă?! E de bine, e de rău? Cine mai poate înțelege ființa omenească?

Azi, la Catchy, scriam de teamă și curaj, ambele și amândouă gustate în același moment, la malul mării. Cu afundare, pierdere de echilibru și plăcere vinovată.
Antagonice situații.
Sunt omul extremelor? Dar trecerile bruște nu sunt bune pe termen lung. Exact ca la temperaturi. Pot dăuna.
Totuși, nu a exagerat cineva cu Agonia și Extazul în viața mea?
Dacă viața am transforma-o într-o linie (ca un fir de ață) și am întocmi un grafic cu ea, s-ar acoperi foaia cu linii oblice. Sus-jos/ sus-jos (jocul copilăriei, cu zaruri). Sau ar arăta ca imaginile stilizate ale unui EKG deraiat.
Woops! Stop! Nu. Nu e așa. Alții au trecut prin mult mai multe. Și mai grele. Așa că, “ciocul mic și joc de glezne” (așa era expresia aceea?)
Sunt și eu o muritoare. Simplă. Care nu va ridica niciodată piatra. Și care azi e fericită și trăiește clipa. După o noapte, îmi voi revedea copiii. Iar după încă două, voi ajunge la reședința mea modestă. De la bloc, din păcate, nu de la țară. No, că acum mă bântuie Semnal(e) “M”:
“Într-o nu știu care seară
Într-o nu știu care vară
Într-un nu știu care sat
Sub un nu știu care pat”
Și toate vor intra pe făgașul lor (până când?!). Poate pentru că am fost cândva pionier de frunte, nu? Şi am fost îndoctrinată cu “Tot înainte!”
Să privim mereu partea bună și frumoasă din orice. Cea mai bună variantă!


https://www.catchy.ro/totusi-nu-a-exagerat-cineva-cu-agonia-si-extazul-in-viata-mea/149408

Un gest incredibil - 16.07.2019


Un gest incredibil


Este o minune ce se întâmplă. Dar nu e imposibil de crezut.
De data aceasta povestea nu începe cu “erau odată” ci cu “suntem” patru fete (cucuiete). Prietene de-o viață. E un mod de a spune. Am calculat că anul acesta am împlini 20 de ani de când ne-am reunit. Asta pentru că ne știam de fapt, de mai demult. Dar cam de atunci ne-am legat mai tare una de cealaltă.
Pe-atunci eram toate mai tinere și mai neliniștite. Mai rezistente la ieșirile de seară și la chefuri, la nopți dansate în întregime și la povești până la răsărit.
La începuturi am fost mai mulți în trupă, dar pe parcurs s-au mai retras. Au apărut soți, soții, copii, schimbări de religie, distanțe și responsabilități. Oricum, cu toți cei trecuți “în rezervă” ne revedem cu mare drag întotdeauna. În toți acești ani au mai venit, au mai plecat, dar cu vechimea cea mai mare am rămas noi patru: gagicile din VIVA QUATRO, cum ne place să ne spunem. (2 x 41/ 1 x 45/ 1x 50)




La ora actuală suntem în format extins (încă două membre cu drepturi depline (1×39/ 1×41) și un pui de membru – fiica mea – majoră de aproape trei ani, care a trecut la “echipa mare”. Fiecare cu soț, iubit, copii, căței, purcei și puricei.
Jumătățile s-au integrat perfect în peisaj. Au fost adoptate și li s-au acordat și lor drepturi depline.
Și uite așa, de “douăj” de ani suntem o mare familie fără legătură de sânge. Și avem întâlniri aproape la fiecare sfârșit de săptămână. Măcar cu efectiv parțial, dacă nu întreg. Când vremea ne permite, ne vedem afară, să ne ozonăm prietenia. Când nu, în vreun local drăguț în care ne simțim ca acasă sau pe rând, la reședința fiecăreia.
Rutină, bucurii și necazuri. Se râde mult. Există o căruță de amintiri, glume, expresii, laitmotivuri, “mișto-uri” etc, plus, foarte important – locașurile de pe umerii fiecăreia disponibile oricând, la orice oră din zi și din noapte. Când este cazul, se caută soluții. Se fac planuri. Brainstorming. Se râde și se plânge, se lâncezește și se agită lumea împreună. Se dansează și se petrece, se fac escapade, uneori chiar și concedii împreună.

Este ceva deosebit până acum? Poate că da sau poate că nu.
Vreți să știți care a fost ultima ispravă? Venită așa, fără ședință, dezbateri sau supuneri la vot…
De curând, o boală a cam dat-o cu fundul de pământ pe una dintre noi. Pe mine, mai exact. Evident că astfel în viața mea au apărut câteva mici schimbări și restricții temporare sau definitive.
Din acel moment, toate membrele VIVA QUATRO s-au autosesizat și s-au supus de bună voie și nesilite de nimeni. Dacă eu nu mai fumez, toate au renunțat! Nu de teamă. Din prietenie și din dragoste.
Un fumător sau fost fumător realizează probabil puțin mai mult ce înseamnă acest gest. Pentru mine este incredibil! Este important și are o valoare inestimabilă.
S-a stabilit deja că week-end-ul viitor ne vom vedea cu întreaga trupă. Să sărbătorim revederea și trecerea de un alt obstacol din viață. A mea și a noastră.
Și o vom face. Vă mulțumesc dragilor că existați în viața mea! Sunt bogată!
VIVA QUATRO Plus!


https://www.catchy.ro/un-gest-incredibil/149464

Cum să stai să-ți fugă pământul de sub picioare?! - 13.07.2019

Cum să stai să-ți fugă pământul de sub picioare?!

Încă mai știu fiecare pas pe care îl făceam. Văd bordura cea înaltă, albă, de la marginea parcului, pe care de cele mai multe ori o săream, în loc să merg pe calea normală, doar puțin mai lungă.
Simt îmbrățișarea, salutul și sărutul soarelui de dimineață, cu buzele puțin sărate. Ale lui, nu ale mele. Parcă aud și marea. Văd imensele tufe și copacii cu flori perfecte, din culori definite și pentru cei cu distingeri mai neclare.
În partea de sus a tavernei Elena e coșul de gunoi în care mi-am lăsat șlapii cu steagul Americii. M-au lăsat ei pe mine-n drum, atunci și eu i-am lăsat pe ei. Și nu oriunde.


Dar mai ales văd zâmbetele lor. Grecii se disting prin asta. O amabilitate cumva domoală. Nu erau “amabil-agresivi” ca altă nație pe care am avut ocazia să o observ într-un astfel de context, cu mulți ani în urmă.
Mă duc spre faleză.
Îmi place mult să stau cu picioarele pe nisipul fin și să aștept valurile. Cu teamă și curaj. Să le văd că vin hoțește și iau nisipul “meu” de sub ele, așa puțin cât e… De două ori, ori 24 cm și în lățime nu prea mult. Tot ori doi. Să calculez suprafața? Aș putea încerca, dar e doar ora 5:11. Deși s-a luminat deja puțin afară. Încep să se audă mașinile. Ăsta a fost autobuz. Ăsta camion. Și în plus, calculele merg bine cu o cafea. Oare-i mai știu gustul? N-au trecut decât șapte zile. Evident că-l știe mintea mea.

Mă teleportez din nou pe nisip. Senzația că mi-l ia, vreau-nu vreau, de sub picioare. Că mă afund. Cu teamă și curaj. Uneori îmi pierd echilibrul. E oarecum ciudată senzația. Cum să stai să-ți fugă pământul de sub picioare?! Dar e și bună. E ca o plăcere interzisă. Da, știu! Sunt capricioasă ca Marea Neagră, (cum am fost alintată de un suflet drag). Toate astea au semnificații sau asemănări mari cu viața. Cu cea reală.
E lumină de-a binelea afară. Se aude ciripit de păsărele. Ce matinale pot fi!
Începe o nouă zi. Cineva s-a plictisit. Iar altcineva se grăbește.
Eu, nu. Nici-nici. Bună dimineața! :)


 https://www.catchy.ro/cum-sa-stai-sa-ti-fuga-pamantul-de-sub-picioare/149317