Sarea în bucate. 14.05.2016

Sufăr. Nu foarte tare, dar suficient cât să fiu cam indispusă. Am o “pedeapsă” (datorită și nu din cauză, pentru că totuși face bine), a unui tratament medical.  Nu am voie să mănânc nimic cu sare. Mi-a fugit gândul la povestea lui Ispirescu - “Sarea în bucate”. La o vârstă foarte fragedă cred că o iei așa cum ți se spune, fără a realiza cu adevărat de ce este mai valoroasă decât mierea și zahărul. E mai greu de înțeles.

Mi-aduc aminte, copilă fiind, cât de mult îmi doream să se inventeze pastile și să nu mai fie nevoie să mâncăm (!). Mă stresau bunicile de câte ori mă prindeau, cum că ce slabă și amărâtă sunt! Nu-mi plăcea să mănânc.  Iar astăzi aș mânca orice din frigider, fără mofturi.  Dar știu că nu mă va ține mult dorința asta, decât pe perioada interzisă, doar câteva zile. Cam ăsta ne e felul…

O să îmi canalizez atenția în orice alte direcții. De exemplu … la cârnăciorii picanți de casă făcuți de unul dintre Master Chef-ii trupei noastre – Radu. Pffff!!! Iar mâncare? J

Nu,  nu, glumeam! (aiurea! chiar mă gândeam acolo!) . Reluăm. Poate altă dată. Acum o să plec la cârnăciorii picanți. Și o să salivez până nu mai pot. Și o să gust. O dată. De două ori. De trei ori. Adjudecat.

Mâine dimineață , probabil nu o să mai am niciun rid pe față! J

Ei sunt eroi 08.05.2016

     A fost Festivalul Roman Apulum 2016 - ediția a IV-a.

Am spus “prezent” în fiecare zi. Evident că nu am reușit să prind tot. 

    Am studiat chipuri. Chipuri vesele, triste, plictisite, apatice, mândre sau supărate. Mă voi referi însă în continuare doar la eroii festivalului, la reenactori. Au fost peste 250. Fiecare a avut rolul său.

V-ați întrebat vreodată ce este dincolo de acea apariție? Cu chip de dac, roman, gladiator sau dansatoare? Fiecare dintre ei are familie. Are serviciu, sau încă școală. Are responsabilități, obligații și îndatoriri. Are sentimente. 

Se gândește cineva la ceea ce fac ei acolo, de bună voie și nesiliți de nimeni ? Poate că, de dragul evocării istoriei; din bucuria de a avea o legătură mai puternică cu orașul din inima țării, sau poate că de dragul cuiva de acolo. Și încă din alte ‘țâșpe’ motive.
V-ați gândit vreodată câte ore de pregătire, de antrenamente și de eforturi au la activ, fiecare? Cât frig și umezeală, câte transpirații și canicule rabdă? Cum e să porți ore întregi acele echipamente de aproximativ douăzeci de kilograme? Câte vânătăi, lovituri, răni, șlefuiri și lustruiri, dar și supărări, renunțări și reluări și... 

Nu pot fi contorizate.

     

 

 Azi a plouat cel mai tare, la un moment dat cu gheață. Dar ei au fost acolo. Sub tunete, fulgere și stropi imenși. Și-au făcut datoria până la capăt. 

Ei sunt eroi.
Asta cred eu că înseamnă pasiune. Pură.
 

Felicitări tuturor !

Magna Nemesis 07.05.2016

‘ Arta cere sacrificii”. 

“Nu mi-e frig! ”. 

” Mi-e taaaare bine!” (brrrrrr!!!) spus tremurând vizibil. 

Așa își spuneau fetele, înainte de a intra pe ”scena” din fața câtorva sute de spectatori, care și ei înfruntau frigul și ploaia. Localnici sau turiști, unii care știau déjà, cam ce se întâmplă, alții nerăbdători să vadă ceea ce înseamnă acest festival. Îmi părea rău de ele, când le vedeam grupate şi înghesuite una în cealaltă ca niște mielușei…Asta, înainte de momentul lor. Daaaar! În clipa în care au fost anunțate publicului, cine sunt și ce vor face, totul s-a schimbat. Parcă pentru ele s-a luminat cerul. Dar cu adevărat s-au luminat fețele lor. Au apărut zâmbetele. Și nu, nu erau cele de scenă, artistice. Erau zâmbete adevărate, care apar doar atunci când dansează. Și o fac cu atât de multă pasiune! În timpul ritualului de preparare a apei vii pentru dacii epuizați, au început să curgă din cer, stropi imenși. Noi, cei de pe margine ne-am deschis umbrele, ne-am pus glugi pe cap, unii au mai și plecat; dar ele, parcă atunci au devenit mai vioaie şi mai vesele. Bravo, fetelor! Bravo, Magna Nemesis!