Viiineeeeee!!!! 30.12.2014

ATENȚIE începe avalanșa! A doua! În nici zece zile! Întrucât există mai multe tipuri de persoane (care le apreciază, care le ignoră, care le așteaptă, care le detestă, etc) facem câteva recomandări:
- Pentru cei ce le așteaptă: trimiteți voi mai întâi și veți primi înapoi cam 50%.
- Pentru cei pe care nu-i încântă, dar nici nu-i deranjează: nu faceți nimic!
- Pentru cei care le detestă: închideți telefoanele! Sau măcar treceți-le pe modul „silențios”!
Aaaah! N-am specificat! Era vorba de avalanșa de mesaje!!!

* * *
Sunt eu insensibilă? Probabil... dar tot nu-mi plac mesajele de sărbători. Nu facem decât să umplem conturile companiilor care ne pun la dispoziție astfel de servicii. S-a pierdut adevăratul lor mesaj. S-au transformat in automatisme, care nu necesită decât copy-paste si click. Fără cost suplimentar, că-s incluse în abonament.
Iertată-mi fie sinceritatea, dar mi se întâmplă ca nici măcar să nu le citesc până la sfârșit. Cu toate astea și eu trimit. Există câteva persoane cărora trebuie să le trimit, cu mulțumiri sincere (mesaje simple, din străfundurile gândirii mele „proprii și personale”) dar și ca răspuns celor care mi-au trimis. Că totuși sunt doar insensibilă (da?!), dar nu nesimțită (sper!).
Se distrează cineva mai bine, sau va fi cu adevărat mai fericit dacă îi trimit mesaj cu asta? Dacă ar fi așa, jur pe roșu că aș scrie mesaje toată noaptea de Crăciun și-apoi de Revelion și aș renunța la distracția proprie!!!
Oricum, trăim fiecare cu speranța că ne va fi mai bine în Anul care vine!!! 

Scrisoare către fiica mea 04.09.2014


Draga mamei – BIBIMIRUNEL,


Nu este prima dată când nu sunt fizic lângă tine de ziua ta. Întâia dată când am lipsit - am plâns amândouă. Mult. Aveai doar trei anișori. Doare și acum după atâta timp, dar examenul pe care-l aveam de susținut chiar atunci la București nu mi-a dat o altă opțiune.
După câțiva ani am reușit să-ți pregătesc o petrecere surpriză de ziua ta. Una care nici măcar nu ți-ar fi trecut prin cap. De la aeroport, direct în cadrul mirific de la grădina unchiului și a mătușii tale de care-ți este atât de dor și-i pomenești atât de des acum. Și bine-nțeles acolo, ne așteptau toți cei dragi ție, rude și prieteni, în atmosferă de sărbătoare…
Anul trecut i-ai avut alături la momentul orei 00:00 doar pe prietenii tăi. Ai fost fericită. Am “complotat” însă și atunci cu ei.
Nici anul acesta nu sunt lângă tine. Nu pentru că nu aș fi vrut. Ci pentru că ai crescut. Pentru că stă în legea firii. Sunt déjà momente pe care ți le dorești petrecute alături de prietenii de vârsta ta. Iubește-ți prietenii, mami, respectă-i și ajută-i de câte ori este cazul. Sunt neprețuiți! O spun din experiența proprie.
Îmi doresc să mă consideri și pe mine prietena ta. Chiar dacă te cert de multe ori; (știi că-mi trece adesea, înainte de a-mi încheia ideea și teoria). Dar nu o fac gratuit niciodată, așa-i? Ai recunoscut de atâtea ori! Atât timp cât realizezi ceea ce e mai important, adică faptul că vreau să fii și să-ți fie bine, e ok!
Uneori ți se acrește de teoriile mele și cred că déjà știi multe din spusele mele pe de rost, încât nici nu le mai auzi… Toate au rostul lor, scumpa mea!!!
M-am străduit și mă străduiesc încă să acopăr anumite segmente care nu s-au “cristalizat”… ;). Presupun că știi la ce mă refer. Una dintre ele ar fi că aș vrea să fii mai ordonată. Și știi tu, modestia… Am discutat de atâtea ori. Eu știu că ești, dar lasă să se și vadă asta! Însă toate sunt lucruri remediabile… :p 
Ești un copil bun și frumos din toate punctele de vedere. Nu doar pentru că ești a mea și pentru că orice mamă-și vede puiul… Nu. Chiar ești! Trebuie să înveți doar să ai mai multă încredere în tine și în forțele tale. Să realizezi că poți face orice îți propui. Dar trebuie să “pui osul”! :)  Nu pică nimic din cer. Și mai știi foarte bine că nu e rușine să muncești. Orice! Munca înnobilează!
Au fost (și vor mai fi), nenumărate momente când ți-ai fi  dorit anumite lucruri pe care nu ți le-am putut oferi, chiar dacă nu erau foarte scumpe. M-a durut sufletul de fiecare dată. Dar tu ai fost de mică un copil înțelegător și cumpătat. Și-ți mulțumesc pentru asta! Mă bucur că ai înțeles întotdeauna realitatea și ce e mai important pe lumea asta. Că știi să apreciezi orice lucru cât de mic, gesturi și cuvinte nespuse. Ești o comoară!!! Sunt tare mândră de tine.

Te iubesc, mami! Și-i mulțumesc lui Dumnezeu că mi te-a dat, în fiecare secundă! (deci și în cele în care mă superi!). Ești frumoasă. Tot ce ai tu de la natură, de la Dumnezeu și de la părinții tăi - e frumos la tine! Chiar și aspectele care pe tine te deranjează (e cazul să dau exemple?). Ai constituție atletică; ești sănătoasă și puternică. Stii să scrii corect și ești conștientă cât de mult contează asta, nu numai pentru mine! Ai creier, pe care te rog să-l conectezi întotdeauna atunci când deschizi gura; și nu numai atunci… Ai talentele tale pe care te încurajez să nu ți le ignori. Ai pasiunile tale pe care te sfătuiesc să nu ți le marginalizezi. Urmează-ți visele! Crede în tine și în ceea ce poți face TU! Pentru că poți! Ai cu ce!!!
Iar cele ce urmează nu le citi ca pe o poezie și atât. Crede în ele și aplică-le!
~ Gândește pozitiv. Asta atrage binele.
~ Să nu uiți niciodată cât este de important să fii punctuală!
~ Să-i respecți pe ceilalți, ca să fii respectat!
~ Onorează-ți promisiunile!
~ Să nu minți; întotdeauna se descoperă minciuna!
~ Recunoaște-ți greșelile. Cere-ți scuze dacă e cazul. Nu fii dâcoasă! :p
~ Nu-ți irosi lacrimile. Doar când e vorba de bucurii și fericiri!
~ Evită să iei decizii când ești supărată.
~ Ajută-i cu tot ce poți pe cei din jurul tău (dacă e legal!).
~ Fii o bună prietenă. La bine și la rău.
~ Fii discretă. Păstrează secretele încredințate!
~ Nu judeca pe nimeni. Nu cataloga pe nimeni fără dovezi certe și palpabile, până nu te convingi tu, cu propriile-ți simțuri! Nu te lua după gura lumii.
~ Dar, “articulează”-i pe “măgari”! Nu permite nimănui să te umilească.
~ Încearcă ceea ce te tentează… Dar cu măsură și cu cap!
~ Citește! Citește! Citește!
~ E înălțător să se spună despre tine: “mă pot baza pe ea!”, “am încredere în ea! ”.
~ Să ai o vorbă bună și un zâmbet cald pentru toată lumea (chiar și dimineața când te trezești mult mai devreme decât ți-ai dori! :d )
~ Iubește tot ce te înconjoară. Pe Dumnezeu, persoane, imagini, întâmplări, momente și…pe tine!  În fiecare zi, în fiecare secundă. Asta îți dă o stare de bine.

Nu uita, că indiferent de ceea ce se întâmplă, mami este întotdeauna alături de tine.
Te iubește mami! Mult, mult de tot! Dacă aș spune ca sarea în bucate, n-aș fi originală. Dacă aș spune că până la cer și înapoi, la fel… Te iubesc așa cum numai  o mamă își poate iubi odorul. Vei înțelege…
Ești raza mea de soare. Ești viața mea! La mulți aaaani, scumpa mea!!!







P.S. Pasiunea ta pentru Hello Kitty mă încântă... Îți arată sufletul minunat. De copil.


Alba Iulia, 04.09.2014            

Conștiință 29.07.2014


Poate greșesc, poate îmi voi atrage dușmani, dar nu pot să nu-mi exprim părerea, pur personală, în ceea ce privește votul de joi al forurilor județene. Mă refer la două dintre proiecte:
1. Repartizarea sumei de 220 mii de euro pentru parohiile, bisericile și mănăstirile din județ.
2. Majorarea tarifelor la analizele și serviciile medicale la cerere.

Sunt ortodoxă prin alegerea părinților mei. Cred in Dumnezeu și mă rog Lui și-i mulțumesc.
DAR! Cred că este responsabilitatea fiecăruia dintre aleșii noștri să cugete profund. Pană joi. Dacă dorința de a se pune bine cu Cel de Sus, sau dorința de iertare a păcatelor și de eliberare a conștiinței încărcate, poate fi mai mare decât cea de a acționa în direcția în care cetățenii pot fi ajutați în mod concret. Un exemplu, minor: cei care merg la urgență au o problemă pentru care, de cele mai multe ori sunt nevoiți să aștepte ore întregi!!! Degeaba e acum frumos, curat și modern, dacă personalul este insuficient iar viteza de reacție si mentalitățile (sau metehnele!) sunt aceleași în cele mai multe dintre situații.

Cetățenii noștri sunt triști și îngândurați. Cetățenii noștri sunt bolnavi și săraci. Mărim tarifele la analize și servicii medicale, ca să ce?! Să moară cu zile? Ăsta este scopul ?! Scumpiri, majorări, îngrădiri, otrăviri! Exterminare, se numește!

Enescu....un nume mare! 08.07.2014


Mi-e sufletul mâhnit. Tocmai am aflat că un alt fost profesor a plecat la îngeri.
Revăd momente de atunci, deși a trecut parcă, o veșnicie. Am fost și eu elevă! În școala generală, mi-a fost dat să am parte de dascăli extrem de buni. Adevărați. Unul dintre ei era și domnul Ioan Enescu. Prima dată, geografie am învățat de la el. La orele sale ne captiva atenția în totalitate. Era o persoană impunătoare. Nu doar pentru că era directorul școlii. Sever, dar totul mergea strună. Un adevărat manager. Rezultatele elevilor erau foarte bune, chiar și la nivel național. În clasamentul pe municipiu, școala noastră avea un loc fruntaș: “eram generală 2“. Și eram tare mândri de “2”-ul nostru!
Mai mult, am fost colegă de clasă cu fiul lui. Avea o educație impecabilă. La fel și fiica sa, mai mică puțin decât noi. Îmi amintesc prima dată când am fost invitați la ei acasă de ziua lui Dan. Domn’ director, atunci, nu a mai fost decât tatăl colegului nostru. Foarte amabil, atent și glumeț.
Nu doar eu, ci mulți alți foști elevi, vă spun - Drum bun către îngeri, “domn’ director”! - Cu o lacrimă și-o floare!

Așa DA! 06.07.2014



Astăzi am auzit ceva ce mi-a mers la suflet. Și dacă mă gândesc bine, nu-i decât un lucru firesc și normal.
Îmi spunea o prietenă că a fost ieri la piața agroalimentară din Cetate. Mai exact și la măcelăria de acolo, administrată de un italian. Chiar el servea. A cerut să-i taie o bucățică dintr-un ciolan cu os. Ideea este că în momentul în care i-a tăiat bucata, osul s-a sfărâmat… Surpriză! El însuși nefiind mulțumit de acest lucru, nu i-a mai vândut doamnei bucata tăiata, cerându-și scuze! Prietena mea, vorbind apoi și cu o vânzătoare de acolo și cu alți clienți, a ajuns la concluzia că acesta este felul lui de a fi, cu toată lumea. Dacă produsele nu sunt la calitate maximă, astfel încât să le poată folosi el însuși cu toată încrederea, NU vinde!!! 
Câți dintre cei pe care-i știți (indiferent de ce ar vinde) ar fi procedat așa? 
Cu siguranță am să merg și eu acolo să-mi fac cumpărăturile! 

Nu am nimic cu nicio nație. Nu mă incântă în mod special și nu detest niciuna! Cu toate astea mă gândesc, oare de ce nu învățăm să luăm numai ce e bun de la alții? C-or fi ei nemți, italieni, turci, ruși, mozambicani sau orice alt neam!
Acel măcelar știe să-și respecte semenii. Acel comerciant știe să-ți atragă clienți. Acel om știe sa te facă să te simți om.


Oameni frumoși!..... Oltencuța 24.06.2014



În urmă cu câțiva ani am făcut un curs de “formator de formator”. Mi-a plăcut foarte mult. Deși plecasem inițial de la ideea de a obține o calificare în plus, am ajuns să aștept cu nerăbdare fiecare zi de curs. M-am simțit elevă din nou. Era o diferență totuși, față de vremurile în care am fost cu adevărat elevă. Aveam dreptul și curajul să spunem mult mai multe, ni se ascultau ideile și părerile proprii. Am învățat câte ceva din experiența de viață și cea profesională a fiecăruia din cei prezenți.
Am cunoscut persoane foarte interesante și plăcute. Cel mai mult mi-a reținut atenția o domnișoară. O alintam „Oltencuța” (evident era olteancă).  Atât de naturală, de spontană și de frumoasă!  Mă fascina efectiv însă, atunci când ajungeam la subiectul ei favorit: persoanele vârstnice. Nu cred că am mai întâlnit pe cineva să vorbească cu atâta drag de ele. A lucrat o perioadă într-un astfel de cămin, parcă în București. De la fiecare, spunea ea, a învățat câte ceva, chiar dacă unii dintre ei erau înceți, uituci, deja neputincioși sau cu mintea aflată între vis și realitate. M-a surprins însă lumina de pe chipul ei. O lumină pe care o avea doar atunci când vorbea despre acest subiect. Emana căldură și înțelegere față de aceștia, prin toți porii! Imposibil de trecut ușor cu vederea. O adevărată încântare să vezi că există astfel de suflete. Adevărate!
Știu că se mutase la noi, în Ardeal și și-a făcut o familie aici. A avut nunta la care a visat. Nu mai știu acum altceva de ea, dar mi-aș dori atât de mult să fi ajuns să muncească tot în acest domeniu. Ar fi păcat să se risipească în alte direcții un astfel de OM, atât de dedicat pasiunii sale. Pentru că, pentru ea nu ar fi doar un serviciu. Ar fi un mod de viață. Să împartă iubire, înțelegere, răbdare și să primească, la fel!
De-atunci îmi plac și mai mult numele ei - IRINA-GEORGIANA.

TINERI ŞI NELINIŞTIŢI 09.06.2014

Parcă se întâmplă tot mai des... O fi ceva în atmosferă şi-i afectează mai mult pe tineri, în mod special pe fete? Sau...cea afectată de ceva ciudăţenii oi fi eu! Doar că atunci înseamnă că eu sunt, de când lumea!
În ultimul timp, de câte ori am ieşit cu prietenii mei la aer, la o plimbare, sau la o terasă am fost şocată de limbajul celor tineri. Culmea este că, parcă la o fată sună mult mai groaznic decât la un băiat . Oare doar aşa pot trece în faţa prietenilor ca fiind de gaşcă? Doar aşa au succes la băieţi? Doar aşa simt că sunt tinere şi neliniştite? Unde este fineţea unei domnişoare? Sau această calitate nu mai există...s-a perimat!

Nu...nu! Nu pot înţelege!  Iar faptul că nu se sfiesc de noi, care le-am putea fi părinţi este una; dar deja faptul că ignoră total, că avem cu noi şi copii de vârste la care realizează că ei vorbesc prostii şi obscenităţi este peste puterile mele de a accepta. Şi nu mi se pare normal să ne ridicăm noi să plecăm! Sunt locuri publice fără limită de vârstă. Mi se pare firesc să o rog pe domnişoara cu "limbariţă", ca data viitoare să-şi aducă cu ea şi cei şapte ani de-acasă, pe care sunt sigură că părinţii ei s-au străduit şi i i-au dat! Ce risc?
1. Să mă trezesc şi eu cu o înjurătură printre dinţi, între o gură de bere din sticlă şi un fum de ţigară? Poate! Dar nu pot să mă fac că nu aud şi să accept aşa ceva!
2. Să plece privirea şi să-mi facă un semn cu mâna că a înţeles şi se conformează. Să-şi ceară scuze ar fi peste aşteptări!
Par o scorpie, nu ?....  În fond, părerea celor care se încadrează în acea categorie, nici nu contează. Pentru că nu valorează nici cât un ban găurit. Asta, atâta timp cât nu au la purtător cei şapte ani de care vorbeam. Oare pot realiza şi accepta că doar atât valorează? Pentru că dacă ar realiza, n-ar fi rău şi ar exista şi un efect. Bun, zic eu.

Şi acum mă gândesc la părinţii lor.... Or fi având habar de toate astea? Sau nici nu le trece prin gând, că odrasla lor ar fi capabilă de aşa ceva. Sau poate că ştiu dar e cam târziu să mai poată îndrepta ceva...
Mai bine să spun "Doamne fereşte-ne!" Avem şi noi copii...

Cred în asta..... 08.06.2014

Tot mai des în ultima perioadă intru în polemici. Nu cu oricine. În mediul meu, în care mă simt bine, în care mă simt EU! Cu prietenii mei, dragii de ei... Punem multă pasiune în discuţiile noastre. Şi-i iubesc mai mult şi mai mult în fiecare zi.

Îmi plac provocările şi parcă cel mai mult atunci când sunt contra valului... Mi s-a întâmplat de câteva ori chiar să mă "turez" la maxim. Sunt sentimente şi idei, gânduri şi judecăţi pe care nu mi le poate schimba nimeni şi nimic. Probabil pentru că am crescut cu acest spirit şi cred cu adevărat în el. Asta nu înseamnă că atunci când cineva are dreptate, nu recunosc.
Ştiu, sunt idealistă. Dar nu e toxic. Şi e dreptul meu să fiu aşa. Aşadar, dragii mei dragi, vă iubesc şi vă respect alegerile, dar nu putem gândi întotdeauna la fel! Şi rămân fidelă spiritului în care am fost crescută; sunt mândră că sunt româncă, chiar dacă nu am niciun merit pentru asta; sunt mândră când românii mei au realizări. Sunt mândră de valorile româneşti. Evident că mi-este ruşine atunci când un român de-al meu face lucruri iremisibile. Însă nu astea definesc o naţiune. Peste tot în lumea asta există "uscături". Iar faptul că cei de acolo de sus (de la conducere) care sunt tot români, nu fac ceea ce ne dorim şi suferim din cauza asta, nu cred că-mi poate ştirbi mândria de a fi româncă şi mai ales ardeleancă. E drept şi că doare rău atunci când constat că în momentele în care este necesar să fim mai uniţi, ne dăm răniţi şi nu ne implicăm. Cu toate astea iubesc România! Da! Sunt o patrioată! Şi dacă e necesar, îmi dau viaţa pentru ea! Eroic! Visul meu ascuns...

Comentează cineva? Mă puteţi contra, combate sau ce mai vreţi voi! Nu oblig pe nimeni să gândească aşa ca mine! E dreptul vostru, dar şi al meu de a-mi exprima şi susţine părerea. În felul meu.


P.S. Mi-a plăcut ce am citit aici. Aşa...ca fapt divers!
http://carmenplesea.blogspot.ro/2012/10/motive-pentru-fi-mandri-de-noi-si-de.html

Sunt mândră că-s româncă!.................05.06.2014

Ştiu că se spune despre noi, românii că suntem un popor hâtru. Se mai spune că ştim să facem haz de necaz. Că suntem ospitalieri şi sociabili.
Am avut ocazia să vorbesc cu persoane străine, de dincolo de ocean, care, venind deja a doua oară la noi ne-au admirat pentru faptul că ne respectăm tradiţiile şi că ne ştim distra. Că marcăm evenimentele importante din viaţă, aşa cum se cuvine. Ştiţi ce li se părea interesant mai la-nceput ?(c-apoi s-au obişnuit): faptul că lumea este tot timpul elegantă! Câteva zile la rând ne tot intrebau ce sărbătoare e la noi! 
Avem multe calităţi. Pe care ar trebui să ni le amintim şi să ni le reamintim nouă şi celorlalţi si să le apreciem la adevărata lor valoare. Ne-am cam săturat de imaginea negativă din "ţâşpe" situaţii. 
Avem atâtea valori de talie internaţională, în atâtea ramuri! Avem creiere luminate! Avem atâţia olimpici mondiali în nenumărate (fără număr?! :)) domenii! Filozofie, matematică, informatică, astronomie, invenţii şi lista poate continua! Şi avem sportivi care ne fac cinste. Mulţi! Doar in ultimele câteva săptămâni câte medalii şi titluri au adus în ţară!? La gimnastică, la canotaj şi ...oh, da!!! Simona Halep!!!! 
Pot să nu fiu mândră că-s româncă? (chiar dacă nu am niciun merit pentru asta, Boby :p))
Nu! Nu pot!!!

"Fă, fă tot ce poţi / Ca ceilalţi să-ţi dea dragoste"....... 29.05.2014

Pluteşte peste tot atâta energie pozitivă! Ritm, muzică şi veselie! Parcă se şi respiră altfel! Aerul iţi pătrunde mai bine în plămâni, oxigenul în creier, muzica în vene.
Chiar şi dacă simţeai că ţi s-au cam înecat corabiile, nu poţi să nu vezi colacul de salvare! Imposibil! Şi mai ales, nu poti să nu-ţi doreşti instinctiv să te salvezi!
Poţi trece pe lângă ei, tineret-mândria ţării, fără a încerca, involuntar să înaintezi încercând să ţii pasul cu ei? Sau să dai măcar puţin din cap în acelaşi ritm? Poţi trece fără să simţi că ţi se umple sufletul de lumină, căldură şi bucurie? Poţi trece fără să uiţi că nu mai ai vârsta lor?
Mi-aduc aminte cu drag de perioadele în care atunci când aşteptam să ne cazăm în Costineşti vedeam deviza staţiunii :"Azi toată lumea râde, cântă şi dansează"! O căutam cu privirea de fiecare dată. Era o confirmare a ceea ce urma. Se consideră plagiat? Mă condamnă cineva? Cui ii pasă?! Pentru că aici, toată lumea râde, cântă şi dansează!!!
Mulţumim, Marius Moga!!! Mulţumim că n-ai uitat de unde ai plecat! Mulţumim că faci posibilă această Mare Gălăgie în oraşul TĂU şi al nostru! Mulţumim că ai gândit cu sufletul!
 

"Fă, fă tot ce poţi                                                                                
Ca ceilalţi să-ţi dea dragoste"...
 

TU, ai făcut deja!!!

Toate la timpul lor........ 24.05.2014

Mă temeam de poezii. La lucrări şi examene. Ce atâtea discuţii şi analize din o mie de unghiuri?! Eu nu vedeam aşa cum vedea autorul sau profesorul. De multe ori vedeam altfel, dar nu am avut curajul să o spun niciodată. Pentru că aşa am fost educaţi în acea perioadă. Să spunem doar ceea ce trebuie. Mă tem parcă şi acum. Dar simt că trebuie să mă eliberez. 
Nu cred că am avut curajul să o fac şi pentru că aş fi trecut ca fiind o persoană insensibilă şi redusă. Mi-a dat curaj o mică discuţie cu Lucică, un elev ce are bacul în curând. Am încercat să mă întorc în trecut. Parcă au trecut o mie de ani şi parcă a fost ieri! 



Au fost multe perioade în care la şcoală invăţam doar pentru că ne dădea profu' sau profa lucrare anunţată, sau pentru că aveam nevoie de notă. Nu multe lucruri şi materii mi se păreau interesante. Am trecut peste unele lecţii ca gâsca pe apă. Multora nu le vedeam rostul. Dar acum, îmi pare rău! Mi-ar fi plăcut să ştiu mai multe din fizică. Sau chimie. Nu mai vorbesc de istorie şi geografie. Şi nu doar astea. Există momente în viaţă în care trebuie să tac în anumite împrejurări, sau pur si simplu să dau din cap aprobativ ca să nu-şi dea seama ceilalţi că de fapt nu cunosc prea bine acel subiect.Neştiinţa doare. Şi încerc să mă fofilez. Şi nu-mi place asta! Chiar dacă nu e prea târziu e mult mai greu acum. Nu mai este atâta timp pentru citit, pentru căutat. Îmi vine în minte expresia "toate la timpul lor".


Să revin la poezii, că iar am luat-o pe câmpii! Nu vreau să fiu înţeleasă greşit. Există persoane care gândesc extrem de profund. Analizează şi-apoi se exprimă. Uneori pe placul si întelesul meu, alteori pe placul şi întelesul altora. Îi respect şi apreciez pe toţi cei capabili să facă asta, indiferent dacă sunt de acord sau nu cu viziunea lor.

Ştiu că toate au rolul lor. Doar că uneori realizăm asta mai puţin, în momentul în care ni se cere ceva. Toate sunt cu bătaie lungă. Sunt lucruri pe care nu le poţi întelege atunci, decât mult mai târziu. Sau poate niciodată. Vorbesc doar pentru mine şi pentru cei ca mine, nu de cei care au fost şi sunt altfel. Nu putem gândi toţi la fel. Este în firea omului.


"E şi mâine o zi!"..... 18.05.2014

Nu ştiu ce-mi veni astăzi, dar simt nevoia să închei un bilanţ. Nu ştiu dacă va avea rolul de a mă motiva sau de a mă descuraja. Vom vedea!
Am avut parte de aprecieri şi vorbe frumoase. De bucurii şi necazuri.  Împliniri şi nereuşite. Nimic nou sau deosebit. Ca toată lumea.
De prieteni  buni şi foarte buni. Adevăraţi. Aici, nu ca toată lumea! ;) Şi-s taaaare mândră de asta!!! (chiar dacă nu am niciun merit pentru asta, vorba unui drag prieten).
Am întâlnit dragostea,  dar şi iubirea. Cea caldă şi-apoi fierbinte, cu "bubbles" şi artificii.  Apăsătoare şi rebelă. Cu lacrimi, dor şi durere. Cea care cred că o-ntâlneşti odată-n viaţă. Imposibil să o mai întâlnesc, din mai multe motive, neimportante acum şi aici.
Am avut perioade frumoase în viaţa profesională. Radioul a fost viaţa mea. Şi nimic nu a reuşit să-l întreacă.
Nenumărate satisfacţii interioare pentru lucrul bine făcut şi până la capăt.
Am respectat cu sfinţenie învăţămintele lui tata, extrem de importante pentru mine. Toţi cei ce l-au cunoscut o sa-l regăsească în următoarele cuvinte: " Omenia nu se vinde şi nu se cumpără!".
Am trecut şi prin cel mai trist moment, cel în care el, TATA ne-a părăsit pentru totdeauna.
Şi...am ajuns şi la coşmarul vieţii mele. Ceea ce trăiesc de trei ani încoace este...un vis urât din care mai sper încă să mă trezesc şi să realizez că de fapt e totul bine... De ce s-a ajuns aici? De ce eu? De ce mie?... Caut explicaţii mereu. Naivitatea şi docilitatea. Cred că astea sunt "calităţile" de care aş fi vrut să nu beneficiez  nici măcar unu la sută!!!
Cu toate astea, nu urăsc pe nimeni. Pentru nimic, niciodată...
Cea mai importantă realizare ştiu că e EA - minunea ochilor mei. Pentru ea  pot şi trebuie să merg mai departe. Cu capul sus! Sunt puternică. Am sufletul şi conştiinţa curate.
"E şi mâine o zi!"

XII G 1987 - 07.05.2014



Aseară, un moment nefericit din viața unei foste colege de clasă de liceu ne-a adunat mai multe la un loc. Încet – încet o să ne vedem mai des în astfel de împrejurări. Părinții noștri se duc…cea mai mare teamă a vieții mele.
Întotdeauna în prezența lor, cu sufletul m-am întors în timp. Întotdeauna am uitat de prezent și de problemele sau realizările acestuia. Chiar dacă s-a vorbit de ele. Nu știu să spun de ce. Încă nu am descoperit. Oricum, eu nu simt că m-am schimbat. Sigur este faptul că sunt la fel de sinceră cum am fost întotdeauna. Șocant de sinceră uneori. Mi s-a părut întotdeauna mult mai comod să fii așa. Și de multe ori am avut de pierdut, dar asta sunt eu. Îmi lipsește diplomația.  Oare nu-mi oferă cineva un curs de instruire? :)
Cert este că pe toți îi iubesc (și pe ei, puținii noștri dragi băieți)! Și pe cele pe care le-am văzut aseară și pe cei pe care nu i-am văzut. Ca și atunci, la sfârșit de liceu. Nici ei nu s-au schimbat. Fiecare și-a păstrat acel ceva personal, care, mi se părea mie că îl caracterizează. Un zâmbet deschis, timid sau ghiduș; gesturi nesesizate de autorul lor, de care însă eu îmi amintesc atât de bine; același mers sau poziție a corpului. Sau vocea… la fel de plăcută, fie ea caldă sau stridentă, clară, calmă sau puțin răgușită și ca o avalanșă. Și alinturile … Până și subiectele lor preferate de atunci…au rămas! Sau poate că tocmai noi suntem cei ce le declanșăm aflându-ne unii în prezența celorlalți.
N-au apărut decât ceva ridulețe…nesemnificative. Și cred că și ceva fire albe mai mult sau mai puțin ascunse. Și multe povești de viață, nespuse.
Le-am privit pe fiecare în parte cu mai multă atenție. Simțeam nevoia să-mi umplu sufletul și mintea de ele. Sau…să fi fost o încercare disperată de a evada în trecut?! De a elimina prezentul atât de tulbure încă, pentru mine… Atât de… de neînțeles uneori…