Doamne, cât detestam să mă trezească mama cu noaptea-n cap. Era ora 4. Îi simțeam atingerea mâinilor ei moi și călduțe ... Șoptea aproape cântat „Maaami! Hai, mami... Hai! Trebuie să mergem... ”.
Eram micuță, înainte de a fi școlăriță. Și mergeam la alimentară . În spate, acolo unde era ușa aceea cu gratii . Și unde stătea lumea „la coadă”, pentru lapte, zahăr, ulei… Fără a avea vreodată certitudinea că ne va ajunge tuturor să cumpărăm. Cam la orice se dădea o bucată pentru o persoană prezentă.
Mai târziu am evoluat. Aveam asigurată porția pe lună (dacă avea noroc). Se dădeau așa zisele cartele. Îmi amintesc clar, de cele pentru pâine. Era trecut numele și prenumele capului de familie și numărul de membri ai familiei. Aveam dreptul la o jumătate de pâine de persoană, parcă. În fiecare zi, vânzătoarea bifa cu “x”, cu pixul peste date în care ai luat, sau prin perforarea datei respective cu o șurubelniță în cruce. Mi se părea fascinant. Era mare lucru să fii vânzătoare la vremea aceea. Nu mai stăteai atâta la coadă! Și acea jumătate de litru de ulei de persoană (pe lună) la care avea dreptul, îl luai sigur. Poate asta era și motivul pentru care multe fetițe atunci când erau supuse interogatoriului celor mari: „Ia spune tu, ce vrei să te faci când vei fi mare? - Vânzătoaaareee !!! venea răspunsul ”.
Cu ocazia asta mi-am adus aminte și de ce mama nu ne face cartofi prăjiți. Nu avea în ce să ni-i prăjească! De atunci cred că a și rămas cu sechele. Mult mai târziu, când vedea cât ulei pun în cratiță atunci când prăjeam cartofi, mă certa ca pe un copil neastâmpărat!
Încă din clasa I mergeam la școală și veneam înapoi acasă, singură. Și apoi stăteam tot singură până veneau părinții de la serviciu și-l aduceau și pe fratele meu de la cămin. Sau mergeam chiar eu după el. Cu cheia atârnată de gât (de obicei pe un șiret) ascunsă sub șorțulețul de la uniformă. Și la fel ca mine erau majoritatea copiilor. Și eram mulți. „Decreței” am fost numiți. De ce? Explicația pe wikipedia spune așa: << Politica demografică a regimului Ceaușesc a avut la bază Decretul nr. 770 din 1 octombrie 1966, care interzicea întreruperea de sarcină și care viza creșterea accelerată a populației . >> Altfel spus, sunt cei care au apărut de cele mai multe ori, din greșeală.
Am avut norocul să fie un teren de sport lângă blocul în care locuiam la acea vreme. Ne strângeam mereu, foarte mulți copii. Cu nostalgie îmi amintesc cum nu organizam uneori și jucam în număr extralărgit „V-ați ascunsea” (așa cum spuneam!), „Țară, țară vrem ostași”, „Rațele și vânătorii“, „Lapte gros”, „Școală” (șotron ), etc. Elastic jucau doar fetele. Ce campionate se mai făceau! Însă nu există ca vreunul dintre părinți, ai mei sau ai altor copii să vină să stea să ne supravegheze la joacă. Chiar dacă sunt încă mici și foarte mici. Ne îngrijeam unii pe ceilalți.
N-am mai văzut să se întâmple așa ceva de atunci încoace… Nici când a fost fiica mea ca noi cei de atunci, nici când au fost nepoții mei, ca noi atunci. Copiii, cel puțin la oraș, nu se mai joacă așa, cum o făceam noi.
Am avut perioade în care nu făceam temele la lumânare, sau la felinar cu feștilă și petrol (adus de la țara de la bunici). Pentru că se lua curentul zilnic; dar niciodată asta nu putea fi scuzat, temele trebuia să fie făcute.
Aveam apă caldă doar câteva ore pe zi. Dacă nu mi sa distorsionat cu totul amintirea asta, cred că dimineața două ore și seara, la fel… Se lucrează șase zile pe săptămână. Tot atâtea zile mergeam și la școală. Mama ne spăla uniforme sâmbăta seara (aveam mai multe), iar duminică ni le călcă pe toate, pentru toată săptămâna următoare.
La televizor aveam program câteva ore pe zi în cursul săptămânii (într-o anumită perioadă au fost numai două ore pe zi), iar duminică ceva mai mult. Pentru noi, copiii, erau cei 5 minute de desene animate - „Mihaela”, înainte de Telejurnalul de la ora 19. Și-apoi doar emisiuni cu osanale… Partidul, Ceaușescu, România. Și filme românești, supercenzurate din faza de concepție. Duminica aveam la prânz „Samatha” cum îi spuneam noi, de fapt serialul se numea „Ce vrăji a mai făcut nevasta mea”. Și Woody, Stan și Bran, Charlie Chaplin… Ce răsfăț! De Revelion cele mai așteptate erau mesajele vedetelor internaționale, pentru noul an… La radio se difuza în exclusivitate muzică românească.
În perioada de început de an școlar, toamna, clasele de gimnaziu și de liceu mergeau la practica agricolă. La sortat de cartofi, la cules de struguri, sau mere, dar cel mai adesea la cules de porumb. De câteva ori am și tăiat jipii. Și nu se mai temea nimeni să nu lase seceri pe mână. Și îi legam și făcând snopi. Odată am adus în straița în care-mi duceam mâncarea și apa, (fără să știu) un șoricel de câmp. A zbughit-o în casă. Ne-a dat mult de furcă până la evadat din casa noastră… Nu știu nici azi dacă a fost vreo glumă a colegilor sau pura lui curiozitate.
https://www.catchy.ro/am-fost-si-eu-copil-i/160227
