Permiteţi să raportez: MISIUNE ÎNDEPLINITĂ! 18.12.2013

Nu pot să nu încep cu mulţumiri pentru iniţiatorii şi organizatorii concursului de karaoke, respectiv cu Sergio (Morelli Antonio) şi Cosmina. Lor şi sponsorilor acestui concurs; cei care s-au ţinut de cuvânt. Au îmbinat utilul cu plăcutul cum se spune în popor. Mai mult, pe lângă serile minunate în care s-a desfăşurat concursul s-au legat şi o mulţime de prietenii. Iar scopul principal al acestor seri de concurs organizat la DalBaffo Ristorante-pizzeria în perioada 16.11 - 07.12.2013, donaţia pentru pacienţii compartimentului de îngrijiri paliative din cadrul sectiei de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba a fost realizat cu succes! Astăzi, în jurul orei 17. Sincer, am avut reţineri când am fost invitată să fac parte din delegaţie. Mă gândeam cu teamă că îmi va fi greu, însă cum în general nu capitulez uşor… Până am ajuns să ne întâlnim cu medicul de gardă care era chiar şeful secţiei de oncologie, domnul doctor Răzvan Curcă am stat de vorbă cu una dintre asistentele de serviciu. Dacă ar fi să o caracterizez i-aş spune “ domnişoara ZÂMBET”. Şi chiar cred că acesta este un “medicament” de bază prescris pacienţilor din spital, cu efecte rapide. Am intrat în toate saloanele cu cei şase pacienţi internaţi în acel compartiment. Încă mă obsedează privirea lor… Am văzut atâta tristeţe… Însă niciunul dintre ei nu a refuzat fotografiile când li s-a cerut acordul. Mă consolez cu gândul că am zărit şi câte un zâmbet pe faţa unora. Adus de noi. Dar vocile lor… erau atât de stinse… Am plecat toţi cu sufletele ravăşite. Cel mai vizibil afectat a fost Sergio. Are şi el povestea lui de viaţă, cu acest gen de probleme. Ar trebui să învăţăm să fim mai generoşi, nu doar de Crăciun. Şi recunoscători Cerului că suntem sănătoşi. Să ne gândim mereu că toate celelalte probleme au rezolvare.