Am
imunitatea scăzută. La microbul ”radio”
si nu doar atât. În schimb am imunitate crescută la surprizele neplăcute. Au
fost atâtea, încât nici măcar nu cred că mă mai afectează aşa cum o făceau
odată.
Am fost învăţată să nu mint, să nu fur, să nu fac rele,
să nu vorbesc prostii, să nu fiu desfrânată... Şi n-am făcut eforturi pentru
asta. E în firea mea. Hm...sună a laudă? N-ar trebui. Sună
a cei şapte ani de-acasă. Pe care ar trebui să-i avem toţi, fie că provenim din
familii “cu stare” sau fără.
Din păcate, nu ştii niciodată ce-ţi rezervă viaţa! (ce
stereotipii iritante!)
Uneori
faci gesturi pe care le regreţi mai târziu; uneori foloseşti cuvinte
nepotrivite în locuri la fel de nepotrivite… E grav când realizezi că ceea ce
considerai tu că e perfect normal şi cu toate intenţiile tale bune şi toată
integritatea ta morală, ai dat-o-n bară! Nu-ţi mai revii total, în vecii
vecilor!
Sună a monolog de om hăituit de propriile gânduri. Sau,
nu? Cine mai ştie a ce sună?!
Ajunge!!!
O să mă gândesc la ea, la minunea ochilor mei. La un câmp imens cu flori, la o
ploaie caldă de vară sau la momente frumoase din viaţă pe care le-am trăit cu
intensitate maximă. La cei dragi, şi la norocul pe care-l am că-mi sunt alături…
la….la….la...(cai verzi pe pereţi!). Mi-e bine acum! Pot merge mai departe. Capul sus şi ...zâmbetul la purtător! Sau altfel spus: Tot înainte! (nu degeaba am fost pionier de frunte :)
