A început Pământul să nu ne mai rabde! - 01.07.2018

     A început Pământul să nu ne mai rabde!

Anotimpurile s-au dereglat. Ne îneacă ploile, refulează canalizările, ne ard incendiile, se surpă terenurile, ne devorează fiarele, poluarea ne sufocă. Ne seacă nedreptăţile.

Ne zdrobesc fierătaniile. Întârzierile râd hidos în faţa punctualităţii japoneze.

Ne doare ruşinea ce ne-o provoacă aleşii noştri. “Ai noştri”, dar nu-s ca noi! Niciunul nu mai e cum au fost cândva unii. Adevăraţi.

     Cum, Doamne iartă-mă, mai poţi ieşi în lume când realizezi că toate răutăcismele despre tine au o bază reală?! Cum de nu-ţi vine să te ascunzi într-o grotă? Ce supraenergii sau scuturi foloseşti de mai rezişti acolo? Nu te doboară ruşinea?! Sau… ideea de bază este că reprezinţi exemplul cel mai elocvent pentru cei ce nu se spetesc învăţând; că se poate şi fără studiu să ajungi în funcţii mari, să-i conduci pe fraierii care au învăţat. 

     Voi, cei de acolo, aveţi idee ce înseamnă să nu-ţi ajungă banii de la o lună la alta? Ce înseamnă să nu-i poţi oferi copilului tău o pizza decât la ocazii? V-aţi gândit cândva, la cei mulţi care nu au văzut marea pe care o avem, vreodată? La cei ce au muncit o viaţă, care la farmacie cer întotdeauna cel mai ieftin medicament cu substanţa de bază prescrisă? La cei care 

îşi permit să cumpere doar zahărul şi pâinea cu cel mai mic preţ, iar fructe, doar cele obosite de la reduceri? 

     Unde eşti tu, Ţepeş?!

     Este corect ca pisica unei familii bogate să mănânce laptele de care avea nevoie copilul unei familii sărace pentru a rămâne sănătos? Asta e provocarea majoră în elaborarea politicilor fiscale.

Iubirea se prăfuieşte. Dorul se ofileşte. Răutatea, invidia şi batjocura stau la loc de cinste.

Călcăm în picioare principiile şi educaţia. Comunicarea reală e pe cale de dispariţie. 

     ”Progresăm și uităm să fim fericiți.

       Îngropăm bucurii într-o mare de biți.

       Nu te mai poți ascunde, ești mult prea conectat,

       Nu mai poți să fii singur, ești identificat.

       Nu mai poți să refuzi, nu te lasă să creezi, 

       Te învață să cauți iubirea pe net.

       Viața este viteză,

       Nu mai poți să te oprești,

       Te strivesc cei din urmă dacă încetinești.

       Cineva să oprească invazia de biți,

       Cineva să ne facă din nou fericiți!”

Ne temem pentru ziua de mâine.

Până când???!!!

Gustul bananei. Gustul fericirii. - 09.07.2018

     Deunăzi am intrat la un supermarket. Când am ieşit şi mă îndreptam spre maşină cu cumpărăturile în braţe, un băieţel tuciuriu şi murdărel, de vreo cinci-şase ani s-a ţinut scai după mine, repetând obsesiv:

- Dă şi mie ceva, să-mi iau o pită! 

     La început, l-am ignorat, cum procedez de câţiva ani, încoace. Mai exact, de când, dând ultimul leu din portofel unei persoane, cunoscută în oraş, a început să (mă) înjure. 

- Bani, nu-ţi dau, i-am spus. (Ştiu că banii, oricum îi iau cei mari care-i trimit la cerşit.) După o scurtă pauză am continuat:

- Îţi dau o banană, dacă vrei. A dat aprobativ din cap, cu toată faţa radiind şi deja şi stătea cu mânuţele întinse către mine. Am scos o banană şi i-am dat-o. 

- O mănânci însă acum, să te văd eu, bine? A urmat acelaşi semn larg aprobativ cu capul. 

     A luat-o cu nerăbdare şi a încercat să-şi înfigă unghiuţele în coajă. Am rămas stupefiată. Nu ştia să desfacă o banană! Să înţeleg că nu mai mâncase? I-am desfăcut-o eu; a luat-o cu aceeaşi repeziciune. A muşcat zdravăn din ea, a zbughit-o şi s-a aşezat pe bordura din faţa magazinului. Cred că rămăsesem cu gura căscată la propriu şi cu privirea pierdută. Mi-au dat lacrimile. Chipul lui arăta atâta fericire!

Revedere / Vacanţa de vis - 21.08.2018

     O veche cunoștință. Din păcate drumurile noastre de prea mult timp nu s-au mai intersectat. Din cauza mea. Că ea nu-și poate părăsi postul. E mereu la datorie. 

     Azi am avut prima revedere, după o pauză de 15 ani. Emoțiile premergătoare au existat. Cu fiori de nerăbdare. Și cu puțină teamă că s-ar putea să mă dezamăgească.

Simțeam cu toți porii că mă apropiam de ea. Nu știu dacă o auzeam cu adevărat sau doar dorința mă făcea să am această impresie.

     Și... ne-am revăzut. Ea - neschimbată. Același parfum. De ora 6. Același străjer prelua tura de zi. Cu strai de valuri jucăușe mi-a mângâiat gleznele ușor. Simțeam atâta bucurie în fiecare celulă!

     Bun găsit, minunata mea mare!!! Ești Neagră după nume, dar eu te iubesc! Si neagră, și albastră, și verde...

Am avut vacanţa de vis! 
În fiecare seară adormeam pe muzica mării. Era acolo, la un pas de perna mea. Îmi şoptea mereu, liniştitor, că totul va fi bine.
Dimineaţa mă trezea tot ea, uşor, cu aceleaşi acorduri. Parcă mai vesele. Nu am ratat nicio întânire cu minunatul bulgăre de foc, care ieşea semeţ la raport, din nesfârşita mare. Aveam acelaşi loc de întânire, unde savuram împreună o cană cu cafea aromată şi proaspătă, făcută la ibric de Ancuţa - Albinuţa. O fată cu sufletul cât marea.
Decorul – incredibil! Personajele - uluitoare!
Un “Te iubesc” spus de o micuţă de nici cinci ani, care aleargă cu braţele deschise către tine să te îmbrăţişeze, de câte ori te vede, te face să te topeşti cu totul.
Speranţele şi visele copiilor m-au încurajat mai mult decât aş fi putut crede vreodată. La 14 ani, după o viaţă plină de probleme, să ştii că vrei să devii un mare bucătar. Copii şi tineri cu gândiri uimitor de mature. Doresc să devină fiecare câte ceva în viaţă. Un celebru dansator, un apreciat ospătar sau un bun contabil.
Să-ţi salte inima de bucurie că un fecioraş, jumătate cât tine, explică celorlalţi care este ordinea corectă a operaţiilor la matematică.
Să le admiri ochişorii curioşi aţintiţi asupra ta, atunci când îţi cer să le explici de ce...
Să vezi că-ţi dau cu inima deschisă din porţia lor. Că-ţi oferă o scoică, o floricică, sau o mică amintire de la mare... din tot sufleţelul lor.
Ne-am jucat cu valurile şi nisipul, cu literele, cu cifrele, cu limbile străine, cu abrevierile judeţelor, cu vorbele, cu poveştile cu tâlc... "Poveşti de viaţă", cum le-a numit chiar unul dintre ei. Ne-am plimbat, am dansat, am râs şi ne-am bucurat împreună. Am trăit. Cea mai frumoasă vacanţă!
Ei sunt „Gărgăriţele de la Bără”. Şi îi iubesc pe toţi. Şi pe cei care se ocupă de ei ca nişte adevăraţi părinţi şi care fac şi imposibilul dacă e nevoie, pentru ca visele lor să devină realitate. Le mulţumesc că mi-au oferit şansa de a-mi umple astfel, sufletul!!!

Haloween 22.10.2016

 

     Poate sunt eu mult prea conservatoare, sau poate sunt depășită, ca să nu spun chiar „expirată”. Nu-mi place „Halloween-ul”. Ce poate fi frumos în atâtea măști care mai de care mai hidoase? Nu pot să să înțeleg și gata! Copiii învață să nu se mai teamă cumva?! Hmmm... Mai n-aș crede.
     Am citit, din curiozitate, care este semnificația, de unde provine, dar...nu m-a convins cu nimic. Este o sărbătoare care are multe asocieri cu moartea. Se spune că era o perioadă vulnerabilă în care spiritele rele aveau acces la lumea celor vii. De aceea se purtau costume și măști ca acestea să fie gonite.
     Am aflat și că în cultura noastră este un corespondent pentru Halloween, care se sărbătorește cu o lună mai târziu decât cea „importată”, de Sfântul Andrei, în 30 noiembrie. În noaptea premergătoare, în popor se ținea Noaptea Strigoilor, când oamenii ungeau ușile și ferestrele cu usturoi, iar locul vitelor cu mac și sare. Luau măsuri pentru ca spiritele rele să nu le invadeze spațiul sau să le fure obiecte.
     Să fiu educator sau învățător, nu cred că aș face o sărbătoare din Halloween.
Doar ca să fim în rând cu lumea??!

După o anumită vârstă ... 26.10.2018

     Adeseori mă trezesc spunând cu voce tare sau cu cea a gândului: “Ieee - ieee!!! Siiiguur!” E o expresie ardelenească, probabil cu efect adevărat doar pentru cei ce au auzit-o spusă măcar o dată în realitate. E de fapt o dezaprobare.

- “Îmi iubesc vârsta de 50 de ani!” zice vocea din reclamă.

 - “Ieee - ieee!!! Siiiguur!” zic eu. De fiecare dată.

     Nu cred că e chiar aşa! Cum poţi s-o iubeşti? Că o accepţi e una, dar până la iubire e cale lungă! Cum s-o iubeşti când te uiţi cu rezerve în oglindă? unu - doi - şapte – nouăşpe … riduri şi riduleţe (viaducte în devenire). Pielea e mai rigidă (gheaţă la mal). Culoarea mai ternă (ștearsă, spălăcită, mohorâtă). Albul ochilor nu mai e impecabil (ci cam ca spuma supei). Luminiţa aceea fermecată a dispărut (tunelul fără capăt). Aluniţa cea sexi e doar o pată.

Nu mai poţi dormi decât pe spate, sau pe burtă dacă vrei ca a doua zi să nu ai decolteul ca un evantai uzat.

Oh!!! Cred că detest cuvântul: atârnă! (Parcă mai bine se aşază pe mine bluza cu mâneci, decât cea fără.)

După o anumită vârstă, o femeie (cinzeacă) slabă arată mult mai puţin bine (să nu zic chiar rău), decât o tânără slabă! Şi silueta de care erai atât de mândră cândva, se duce… cu toată slăbătura pe care o deţii. Şi celulită tot este, mânca-o-ar gaia! Plus ceva vergeturi, de când ai fost însărcinată, aşa ca bonus. Asta dacă nu faci regulat exerciţii. Dar câte fac?!

Nu te mai simţi privită admirativ de ochi necunoscuţi. Doar de cei dragi. Şi asta, atunci când te găteşti pentru o ocazie specială.

Mai e doar o oră până la miezul nopţii. Dacă nu adorm rapid, mâine iarăşi o să fiu întrebată dacă am fost în tură de noapte. Că “smacurile” nu-mi plac. Ce?! Eu sunt o mincinoasă?! Să ascund lumii adevărata mea faţă?! 

Ce noroc că rămânem cu gândirea mai înţeleaptă, vorbirea mai şugubeaţă şi suntem mai bogate. Nu material, cu experienţă de viaţă. Suntem mai conştiente de scurgerea uluitor de rapidă a timpului şi apreciem mult mai mult fiecare secundă.

Şi cine ne iubeşte, ne iubeşte aşa cum suntem. Nu pentru exterior. E siguuur!!!

https://www.catchy.ro/dupa-o-anumita-varsta/136718