Bucuraţi-vă! 18.10.2013

Nu demult stăteam de vorbă cu o persoană stabilită în S.U.A. de aproape douăzeci de ani. Vine aproape în fiecare an să-şi vadă mama şi rudele. I-ar duce pe ei pe rând acolo în vizită, dar câţi primesc vize? E tot mai dezamăgită, pentru că înainte de orice o uimeşte şi-o mâhneşte tristeţea oamenilor. Pluteşte în aer peste tot. Adeseori plecând de la acea discuţie gândurile-mi zboară… Se-ntâlnesc două vecine: vorbesc despre necazuri, de cutare vecină care face chemioterapie; s-au scumpit ouăle, regia e mult mai mare luna asta… Doi afacerişti: au apărut noi taxe, clienţii nu plătesc, trebuie să facă din nou restructurări la personal, s-a aprobat un nou ştreang … Două colege de muncă: copilul are meci de finală, dar sub nicio formă nu-ndrăzneşte să se învoiască; cu siguranţă va auzi din nou că sunt alte zece persoane care aşteaptă la poarta firmei să-i ia locul… Două femei de vârsta a treia: n-au mai mai pornit centrala, pentru că nu fac faţă facturilor; nu şi-au luat toate medicamentele prescrise, costau prea mult… Cine nu are probleme? Chiar şi cei din birturi, o mare parte beau pentru că sunt prea slabi şi-şi îneacă amarul … Câţi sunt cu adevărat liniştiţi şi mulţumiţi? Cei cu bani?.. Nu! Îşi permit multe, mănâncă bine şi trăiesc în lux, dar au şi ei probleme! Se mai aud râsete adevărate doar în grupurile de copii. Bucuraţi-vă copii ! Acum până când încă nu realizaţi câte eforturi fac părinţii voştri. Acum până când nu realizaţi cât de greu poţi să răzbaţi dacă nu ai “spate”. Acum până când nu realizaţi care este valoarea voastră în ochii mai-marilor, adică 42 lei/lună. Are sens să vedem ce se poate cumpăra din banii ăştia pentru întreţinerea unui copil? Au făcut-o şi alţii şi cui i-a folosit ?! Cei care au respins majorarea acestei sume poate n-au copii; sau poate că au, dar ai lor au şi tabletă şi laptop şi smartphone. Şi cu siguranţă atunci când mănâncă o pizza nu li se pare că e sărbătoare! Pe lângă sfatul de a vă bucura şi a vă trăi copilăria la maxim ar mai fi un sfat: ” Învățați! Învățați tot! Învățați tot ce se poate!” (mai ştiţi cine a spus asta?) Pentru că pe lângă alte satisfacţii aţi putea valora 3000 lei (o dată) luând 10 la BAC!

See more at: http://proalba.ro/bucurati-va/#sthash.kEF6GCnW.dpuf

Mă scuzaţi!... 11.10.2013

Mă uit tot mai puţin la televizor. Mă irită, mă sufocă prea multe din ceea ce văd. Sunt sătulă până peste cap de Bianca Drăguşanu (chiar dacă aud şi văd doar în trecere), Nicoleta Luciu, Bote, Anda Adam sau de câinii comunitari, maidanezi sau cum le-o fi zicând. Ştiu, nu mă obligă cineva să mă uit, de aceea nici nu o fac, dar inevitabil dau de ele. De ştirile despre viaţa persoanelor mai mult sau mai puţin publice ce să mai spun…Titluri bombastice care anunţă lucruri deloc interesante. Să intri cu de-a sila în viaţa oamenilor. Dramatic. De obicei încercam să mă uit la ştiri să fiu la curent cu ceea ce se întâmplă, dar ultimele cateva zile m-au scârbit. Tot ceea ce ne lipseşte este cearta mai-marilor noştri care ne distrag atenţia de la lucrurile cu adevărat importante. Există un interes ascuns? Chiar nu pot să înţeleg. Nu era normal să se întâlnească amândoi să discute subiectele importante, obligaţi de funcţiile pe care le deţin şi de îndatoririle asumate în faţa poporului? Doar folosindu-se de mass-media se poate? De faptul că interesele naţiunii ar trebui să primeze au auzit? Sau poate că puterea mea de înţelegere a unor lucruri “lumeşti” este situată la o limită inferioară. Mă scuzaţi!


See more at: http://proalba.ro/ma-scuzati/#sthash.99kuqfM1.dpuf