Bilanțul meu
E ultima zi din acest an și e vremea bilanțurilor.
Final de jumătate de secol. Nu vreau însă să zăbovesc la partea mai
puțin bună (pentru că din seria spitalizări, tratamente și pentru că
durere ).
Parcă au fost cam multișoare (detest diminutivele) veștile
năucitoare/supărările de care am avut parte. Mă întreb din nou, totuși, nu a exagerat cineva cu Agonia și Extazul în viața mea?
Acum, însă,
vreau să mă gândesc mai mult, la faptul că am întâlnit și am regăsit o
mulțime de persoane minunate. Câte suflete-comori au fost atât de
aproape, atunci când am avut mai mare nevoie! Și vreau să le mulțumesc
tuturor pentru fiecare gând bun și încurajare pe care mi le-au trimis.
Au contat enorm! Ei mi-au dat energie și putere să merg mai departe.
Mă mai gândesc și că am descoperit anul acesta, că cerul nu
a fost nicând mai clar și limpede. Am constatat că norii au devenit mai
expresivi, pufoși și luminoși ca oricând. Și că am avut parte de atâtea
curcubee, mai multe decât în toți anii de până acum. Nici pomii nu au
fost parcă altădată atât de înfloriți. Înnebuniseră cu toții de atâta
primăvară (nu doar salcâmii lui Tudor Gheorghe). Iar frunzele toamnei au
fost parcă mai colorate și mai atrăgătoare, ca niciodată. Le-am văzut
dansând și zâmbind.
În plus, mi-am îndeplinit o dorință veche și arzătoare, de a
simți îmbrățișarea, salutul și sărutul soarelui de dimineață, cu buzele
puțin sărate. Grecia și Marea Egee. Toate au fost exact cum mă
așteptam. Cum le-am văzut în imagini, cum le-am intuit cu ochii minții
și cum le-am visat de atâtea ori.
Și am trăit și o mare împlinire. Am descoperit că eu de
fapt știam să înot. E un lucru mărunt probabil pentru unii, dar pentru
mine are o valoare inestimabilă. Avusesem doar parte, de un blocaj. Care
a durat 36 de ani! (toată povestea există pe pagina mea). Asta mi-a dat
curaj să sper că și alte dorințe mi se mai pot îndeplini.
Dacă aș fi materialistă aș trece la catastif și îmbogățirea ,
datorată eliminării din lista de cumpărături frecvente a acelor pachete
destinate plăcerii vinovate (la țigări mă refer, nu intrați în panică).
A trecut. E gata. Va veni un altul. 2020.
Se vrea mai bun. Și-l credem. Îl așteptăm cu sufletul deschis și cu
speranță. Îi vom strânge mâna ferm și-l vom privi cu încredere.
https://www.catchy.ro/bilantul-meu/156911