Dascăli 16.05.2013

Învăţământul! S-au spus atâtea! Şi se vor mai spune! Şi despre dascăli, la fel. E un subiect inepuizabil. Nu am de gând să fac aici o analiză a activităţii lor, sau cauze şi motive. Însă acum vreau doar să le mulţumesc celor care au fost şi au rămas dedicaţi pasiunii lor şi-şi fac meseria pe care au ales-o, cu multă dăruire. Evident că ar fi şi nemulţumiri. Există mulţi “dascăli” care merg doar la “serviciu”, leafa (chiar dacă e mică) vine, iar efectul acestui fapt este neştiinţa elevului! Însă există si dascăli adevărati, a căror ore elevii le asteaptă cu nerăbdare; sau care au darul de a-i face pe aceştia să indrăgească materia predată de ei. Şi încă un talent important: au darul de a nu fi nevoiţi să piardă timpul la oră cu observaţii cauzate de indisciplină, pentru că elevii sunt captivaţi (fie ea şi matematică!). Se încheie în curând un alt an şcolar. Consider potrivit momentul ca din toată inima să le mulţumesc! Tuturor dascălilor! În mod special celor care fac această meserie grea dar frumoasă, din pasiune şi lasă “urme”! Îmi face plăcere să îi pot aminti pe cei mai dragi dintre ei, pe care i-am avut eu, şi pe care i-a avut şi îi va avea fiica mea: Badea Cătălina (matematică), Lascu Georgeta (română), Diodiu Petru (chimie), Cartog Maria (biologie), Traian Pătrăşcanu(†) (română), Dan Păcală(†) (istorie), Dumitru Baltă (chimie) şi mulţi alţii… Iar din generaţia mai nouă: înv. Iulia Muntean, Hada (Pitea) Adriana (matematică), Cozea Monica(†) (matematică), Andron Nicolae (istorie).

 Eleva din banca a treia de la geam.

See more at: http://proalba.ro/nu-putem-cataloga-un-intreg-dupa-o-parte-o-stiu-si-eu-o-stie-toata-lumea/#sthash.R7btyPc3.dpuf