Permiteţi să raportez: MISIUNE ÎNDEPLINITĂ! 18.12.2013

Nu pot să nu încep cu mulţumiri pentru iniţiatorii şi organizatorii concursului de karaoke, respectiv cu Sergio (Morelli Antonio) şi Cosmina. Lor şi sponsorilor acestui concurs; cei care s-au ţinut de cuvânt. Au îmbinat utilul cu plăcutul cum se spune în popor. Mai mult, pe lângă serile minunate în care s-a desfăşurat concursul s-au legat şi o mulţime de prietenii. Iar scopul principal al acestor seri de concurs organizat la DalBaffo Ristorante-pizzeria în perioada 16.11 - 07.12.2013, donaţia pentru pacienţii compartimentului de îngrijiri paliative din cadrul sectiei de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba a fost realizat cu succes! Astăzi, în jurul orei 17. Sincer, am avut reţineri când am fost invitată să fac parte din delegaţie. Mă gândeam cu teamă că îmi va fi greu, însă cum în general nu capitulez uşor… Până am ajuns să ne întâlnim cu medicul de gardă care era chiar şeful secţiei de oncologie, domnul doctor Răzvan Curcă am stat de vorbă cu una dintre asistentele de serviciu. Dacă ar fi să o caracterizez i-aş spune “ domnişoara ZÂMBET”. Şi chiar cred că acesta este un “medicament” de bază prescris pacienţilor din spital, cu efecte rapide. Am intrat în toate saloanele cu cei şase pacienţi internaţi în acel compartiment. Încă mă obsedează privirea lor… Am văzut atâta tristeţe… Însă niciunul dintre ei nu a refuzat fotografiile când li s-a cerut acordul. Mă consolez cu gândul că am zărit şi câte un zâmbet pe faţa unora. Adus de noi. Dar vocile lor… erau atât de stinse… Am plecat toţi cu sufletele ravăşite. Cel mai vizibil afectat a fost Sergio. Are şi el povestea lui de viaţă, cu acest gen de probleme. Ar trebui să învăţăm să fim mai generoşi, nu doar de Crăciun. Şi recunoscători Cerului că suntem sănătoşi. Să ne gândim mereu că toate celelalte probleme au rezolvare.

Bucuraţi-vă! 18.10.2013

Nu demult stăteam de vorbă cu o persoană stabilită în S.U.A. de aproape douăzeci de ani. Vine aproape în fiecare an să-şi vadă mama şi rudele. I-ar duce pe ei pe rând acolo în vizită, dar câţi primesc vize? E tot mai dezamăgită, pentru că înainte de orice o uimeşte şi-o mâhneşte tristeţea oamenilor. Pluteşte în aer peste tot. Adeseori plecând de la acea discuţie gândurile-mi zboară… Se-ntâlnesc două vecine: vorbesc despre necazuri, de cutare vecină care face chemioterapie; s-au scumpit ouăle, regia e mult mai mare luna asta… Doi afacerişti: au apărut noi taxe, clienţii nu plătesc, trebuie să facă din nou restructurări la personal, s-a aprobat un nou ştreang … Două colege de muncă: copilul are meci de finală, dar sub nicio formă nu-ndrăzneşte să se învoiască; cu siguranţă va auzi din nou că sunt alte zece persoane care aşteaptă la poarta firmei să-i ia locul… Două femei de vârsta a treia: n-au mai mai pornit centrala, pentru că nu fac faţă facturilor; nu şi-au luat toate medicamentele prescrise, costau prea mult… Cine nu are probleme? Chiar şi cei din birturi, o mare parte beau pentru că sunt prea slabi şi-şi îneacă amarul … Câţi sunt cu adevărat liniştiţi şi mulţumiţi? Cei cu bani?.. Nu! Îşi permit multe, mănâncă bine şi trăiesc în lux, dar au şi ei probleme! Se mai aud râsete adevărate doar în grupurile de copii. Bucuraţi-vă copii ! Acum până când încă nu realizaţi câte eforturi fac părinţii voştri. Acum până când nu realizaţi cât de greu poţi să răzbaţi dacă nu ai “spate”. Acum până când nu realizaţi care este valoarea voastră în ochii mai-marilor, adică 42 lei/lună. Are sens să vedem ce se poate cumpăra din banii ăştia pentru întreţinerea unui copil? Au făcut-o şi alţii şi cui i-a folosit ?! Cei care au respins majorarea acestei sume poate n-au copii; sau poate că au, dar ai lor au şi tabletă şi laptop şi smartphone. Şi cu siguranţă atunci când mănâncă o pizza nu li se pare că e sărbătoare! Pe lângă sfatul de a vă bucura şi a vă trăi copilăria la maxim ar mai fi un sfat: ” Învățați! Învățați tot! Învățați tot ce se poate!” (mai ştiţi cine a spus asta?) Pentru că pe lângă alte satisfacţii aţi putea valora 3000 lei (o dată) luând 10 la BAC!

See more at: http://proalba.ro/bucurati-va/#sthash.kEF6GCnW.dpuf

Mă scuzaţi!... 11.10.2013

Mă uit tot mai puţin la televizor. Mă irită, mă sufocă prea multe din ceea ce văd. Sunt sătulă până peste cap de Bianca Drăguşanu (chiar dacă aud şi văd doar în trecere), Nicoleta Luciu, Bote, Anda Adam sau de câinii comunitari, maidanezi sau cum le-o fi zicând. Ştiu, nu mă obligă cineva să mă uit, de aceea nici nu o fac, dar inevitabil dau de ele. De ştirile despre viaţa persoanelor mai mult sau mai puţin publice ce să mai spun…Titluri bombastice care anunţă lucruri deloc interesante. Să intri cu de-a sila în viaţa oamenilor. Dramatic. De obicei încercam să mă uit la ştiri să fiu la curent cu ceea ce se întâmplă, dar ultimele cateva zile m-au scârbit. Tot ceea ce ne lipseşte este cearta mai-marilor noştri care ne distrag atenţia de la lucrurile cu adevărat importante. Există un interes ascuns? Chiar nu pot să înţeleg. Nu era normal să se întâlnească amândoi să discute subiectele importante, obligaţi de funcţiile pe care le deţin şi de îndatoririle asumate în faţa poporului? Doar folosindu-se de mass-media se poate? De faptul că interesele naţiunii ar trebui să primeze au auzit? Sau poate că puterea mea de înţelegere a unor lucruri “lumeşti” este situată la o limită inferioară. Mă scuzaţi!


See more at: http://proalba.ro/ma-scuzati/#sthash.99kuqfM1.dpuf

Am trăit o minune! 25.09.2013

Am trăit o minune! Astăzi. În faţă la Bosfor în M-uri. Dacă aş fi speculantă aş putea face şi-un ban cinstit, sau o shaorma gratis. Pentru că-s fată bună şi modestă mă mulţumesc cu o porţie mare de cartofi prăjiţi (pentru reclama facută!), pe care o s-o cedez ei, minunii ochilor mei, care e fan. Mergeam către liceu. Exact în faţa Bosforului o mogăldeaţă mică, (să fi tot avut între doi şi trei anişori) a venit glonţ către mine. Mi-a înconjurat picioarele (undeva în jurul genunchilor) şi şi-a ascuns faţa în ei. Am înmărmurit. Am reuşit să mă dezmeticesc şi să îngaim “ scumpa mea… “ . Încetişor m-am desprins din îmbrăţişarea-i şi m-am lăsat în jos. Atunci şi-a încolăcit mânuţele în jurul gâtului meu. Mă strângea tare şi din suflet. Cu căldura şi candoarea unui copil. M-am topit. Când i-am şoptit la urechiuşă “ hai, să-ţi văd ochişorii!” a slăbit strânsoarea şi s-a dat un pas înapoi. S-a uitat la mine şmechereşte, semn că a înţeles perfect ce am spus. Ba, chiar a clipit ca în desene animate!!! Evident că i-am admirat cu voce tare minunaţii ochişori , moment în care s-a repezit şi m-a pupat pe obraz. Pe cel drept. Doaaamne, ce comoară!!! În momentul în care ne strângeam în braţe l-a auzit pe tatăl ei, aflat la doi paşi, care a chemat-o la cartofi prăjiţi, (de la Bosfor). A ţâşnit. La fel cum venise. Am mai fost capabilă să spun doar “Să vă trăiască !”. Apoi am plecat, uitându-mă în urmă la ea. Mânca cu o poftă de copil, cartofi prăjiţi (evident, de la Bosfor!) Un copil, o minune !!! Care mi-a umplut sufletul şi mi-a luminat calea… Nu doar pentru azi, pentru mult timp de acum înainte…

H.C.C. - septembrie 2013

        Nu ştiu cum va trece această noapte. Sunt emoţionată. Retrăiesc senzaţii şi momente. Mâine începe şcoala!!! Cu atât mai mult că e o nouă mare etapă din viaţă. Mulţi spun că e cea mai importantă! Subscriu! Dar acum, nu a mea. A ei. A luminii ochilor mei. Există clipe care se repetă. În sufletele şi minţile noastre. De fapt, pentru a mia oara îmi spun că-n interior suntem la fel ca acum zece, douăzeci şi chiar mai mulţi ani. Păcat că exteriorul spune altceva! Contează asta? Nuuu… Deloc! Pentru că… mâine începe şcoala!!!

 15.09.2013

A trecut şi “prima zi de şcoală”. Impresiile despre noutatea acestei etape se schimbă în fiecare zi. Fiecare profesor işi arată (mai mult sau mai puţin) importanţa materiei pe care o predă şi pretenţiile sale. E multă dezamăgire în sufleţelul ei de bobocel. O încurajez mereu: “Cum au trecut atâtea generaţii prin asta, treci şi tu, mami!” Azi am fost din nou la “liceul meu”. Pentru prima dată la o şedinţă, în altă calitate, cea de părinte. Când am intrat, parcă îmi tremurau genunchii. Păşeam nesigur. Mă simţeam Alice in “Ţara minunilor”. Culoarele nu mai sunt la fel de mari, dar sunt … altfel. Îmi place mult faptul că apare peste tot anul 1919. E normal să ştie absolut fiecare elev că atunci a fost fondat. Atâtea amintiri!!! Şi cu cât drag îmi amintesc de ai mei, de profesorii mei. Chiar dacă atunci consideram că unii mă chinuiau. De atâtea ori am tremurat, auzindu-mi inima în gât, şoptindu-mi în gând : “Doamne ajută să nu m-asculte azi! Pentru ora viitoare chiar-chiar învăţ! “ Mare parte dintre ei şi-au lăsat amprenta în sufletul şi mintea mea. Recunoştinţă eternă! Traian Pătrăşcanu, Marin Roşca, Dumitru Baltă, Dan Păcală, Nicolae Muntean, Maria Cartog, Maria Andron… şi atâţia alţii!!! Mii de mulţumiri! Pentru aici sau pentru dincolo… Sau, cum aş putea să-mi uit draga mea uniformă ??!! Cordeluţa şi băscuţa pusă pe cap doar la colţul şcolii… Le-am purtat cu mare drag şi la întâlnirile de zece, douăzeci şi douăzeci şi cinci de ani. Dacă va mai intra pe mine o voi purta şi la cea de treizeci…. Şi sper (că cine mă poate opri) că şi la următoarele! Acum e altfel… Converse, Vans, Zara, …hmmm!!! Mă bucur că am trăit ACELE vremuri. Mi-ar fi plăcut să mă pot transforma într-un semn de carte. Din muuulte şi nebănuite motive…

 25.09.2013

Ar trebui... 13.09.2012

Ar trebui să învăţăm să ne bucuram mai mult de ceea ce avem în jur, în fiecare secundă a vieţii noastre. Am învăţat asta doar după ce am ajuns să jinduiesc după acele momente. Mi-e dor să mă trezesc, să mă întind şi să mă bucur că şi azi e soare afară… Să merg către serviciu şi să văd persoane familiare parcă, după prezenţa cărora să ştiu dacă sunt sau nu în întârziere… Mi-e dor să-mi mănânc acelaşi sandwich în pauza de masă (cu unsoare şi castraveţi muraţi!), care uneori mă făcea să simt că eram sătula înainte de a-l mânca... Mi-e dor să ascult indiferentă aceleaşi subiecte iritante, despre cât este zahărul la magazinul cutare, sau că sunt ouă mai ieftine la colţ… Mi-e dor să pot citi încântată o carte, să mă bucur de fiecare pagină şi să trăiesc senzaţia de regret că mai am doar puţin din ea şi se termină curând… Mi-e dor de vremurile în care ascultam muzică şi când mă uitam la un film şi când mâncam şi când mă îmbrăcam; chiar şi când dormeam, fără să mi se pară obositor… Şi Doamne!… de câte lucruri mărunte şi neobservate atunci, îmi este dor acum… Am obosit. Sunt prea multe probleme… Dor cu adevarat ! (dor de la durere). Nu se termină una şi vin altele, parca ar folosi MLM! Îmi spun mereu că sunt puternică şi le pot duce, dar uneori îmi vine să fug pe Mamut şi să ţip! Poate că m-aş elibera (ca-n desenele animate din dulcea copilărie…). Mă întreb dacă voi mai avea parte de acea linişte sufletească… să mă bucur de un “buna dimineaţa!” spus de vecina, sau de mireasma unei flori… De ce eu?!... De ce mie?! Ar trebui să învăţăm să ne bucurăm mai mult de ceea ce avem în jur, în fiecare secundă a vieţii noastre… Că suntem sănătoşi cu toţii, că cei dragi care ne-au mai rămas sunt lângă noi şi ne iubesc necondiţionat; că avem încă prieteni care ne-au dovedit că le pasă şi ne sunt alături mai mult decât am îndrăznit să sperăm vreodată şi să le mulţumim că există...

Dascăli 16.05.2013

Învăţământul! S-au spus atâtea! Şi se vor mai spune! Şi despre dascăli, la fel. E un subiect inepuizabil. Nu am de gând să fac aici o analiză a activităţii lor, sau cauze şi motive. Însă acum vreau doar să le mulţumesc celor care au fost şi au rămas dedicaţi pasiunii lor şi-şi fac meseria pe care au ales-o, cu multă dăruire. Evident că ar fi şi nemulţumiri. Există mulţi “dascăli” care merg doar la “serviciu”, leafa (chiar dacă e mică) vine, iar efectul acestui fapt este neştiinţa elevului! Însă există si dascăli adevărati, a căror ore elevii le asteaptă cu nerăbdare; sau care au darul de a-i face pe aceştia să indrăgească materia predată de ei. Şi încă un talent important: au darul de a nu fi nevoiţi să piardă timpul la oră cu observaţii cauzate de indisciplină, pentru că elevii sunt captivaţi (fie ea şi matematică!). Se încheie în curând un alt an şcolar. Consider potrivit momentul ca din toată inima să le mulţumesc! Tuturor dascălilor! În mod special celor care fac această meserie grea dar frumoasă, din pasiune şi lasă “urme”! Îmi face plăcere să îi pot aminti pe cei mai dragi dintre ei, pe care i-am avut eu, şi pe care i-a avut şi îi va avea fiica mea: Badea Cătălina (matematică), Lascu Georgeta (română), Diodiu Petru (chimie), Cartog Maria (biologie), Traian Pătrăşcanu(†) (română), Dan Păcală(†) (istorie), Dumitru Baltă (chimie) şi mulţi alţii… Iar din generaţia mai nouă: înv. Iulia Muntean, Hada (Pitea) Adriana (matematică), Cozea Monica(†) (matematică), Andron Nicolae (istorie).

 Eleva din banca a treia de la geam.

See more at: http://proalba.ro/nu-putem-cataloga-un-intreg-dupa-o-parte-o-stiu-si-eu-o-stie-toata-lumea/#sthash.R7btyPc3.dpuf