De foarte mulți ani mi-am dorit să ajung în
Grecia. Pentru minunata mare. Pentru atmosfera și ritmurile de aici. Și
pentru partea antică, evident. Sincer, nu îndrăzneam să cred că aceasta
dorință mi se va împlini. Și totuși... Probabil e important să-ți
dorești din suflet, cu speranță, statornicie și consecvență.
Toate-s cum mă așteptam. Cum le-am văzut în imagini, cum le-am intuit cu ochii minții și cum le-am visat de atâtea ori.
Ador plimbările pe dig. Să admir marea în toată splendoarea ei. Ne
primește de fiecare dată cu straie de nuanțe diferite. Superbe. Uneori,
parcă pregătită de vals își pune rochia cea cu falduri înspumate. Și
norii! Cei din vată de zahăr... Pufoși și luminoși. Pur și simplu mă
fascinează!
Ca peste tot însă, vrei nu vrei, apar și lucruri
care nu-ți pică bine. Ție, ca muritor de rând, cu cei șapte ani de acasă
(sper!). Unii poate te-ar considera învechit sau expirat. Dar... m-am
simțit foarte jenantă astăzi când lângă șezlongurile noastre stătea o
trupă de familii cu copii destul de mici, iar două dintre mame făceau
topless. Erau tinere și aveau trupuri frumoase. Sâni micuți și frumoși
(doar ai uneia parcă puțin mai lăsați). Se mișcau natural, vorba
reclamei. Ele. Și sânii. Dar... vedeam în jur șușoteli. Înghionteli și
multe priviri insistente sau rușinate.
Mi-a fost jenă că erau românce. Deși dintr-o zonă îndepărtată de a noastră (după accent) aici acest lucru nu mai conta. Am auzit zilele astea foarte multe limbi străine. Multe nații. Dar...
doar româncele noastre au avut acest "curaj". Dezinvoltură sau
dezinhibiție ar spune unii.
Și nu, nu sunt invidioasă (aș putea concura oricând cu tinerele la capitolul ăsta 
.
. Halkidiki,Grecia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aşa cred eu... Tu?