O veche cunoștință. Din păcate drumurile noastre de prea mult timp nu s-au mai intersectat. Din cauza mea. Că ea nu-și poate părăsi postul. E mereu la datorie.
Azi am avut prima revedere, după o pauză de 15 ani. Emoțiile premergătoare au existat. Cu fiori de nerăbdare. Și cu puțină teamă că s-ar putea să mă dezamăgească.
Simțeam cu toți porii că mă apropiam de ea. Nu știu dacă o auzeam cu adevărat sau doar dorința mă făcea să am această impresie.
Și... ne-am revăzut. Ea - neschimbată. Același parfum. De ora 6. Același străjer prelua tura de zi. Cu strai de valuri jucăușe mi-a mângâiat gleznele ușor. Simțeam atâta bucurie în fiecare celulă!
Bun găsit, minunata mea mare!!! Ești Neagră după nume, dar eu te iubesc! Si neagră, și albastră, și verde...
În fiecare seară adormeam pe muzica mării. Era acolo, la un pas de perna mea. Îmi şoptea mereu, liniştitor, că totul va fi bine.
Dimineaţa mă trezea tot ea, uşor, cu aceleaşi acorduri. Parcă mai vesele. Nu am ratat nicio întânire cu minunatul bulgăre de foc, care ieşea semeţ la raport, din nesfârşita mare. Aveam acelaşi loc de întânire, unde savuram împreună o cană cu cafea aromată şi proaspătă, făcută la ibric de Ancuţa - Albinuţa. O fată cu sufletul cât marea.
Decorul – incredibil! Personajele - uluitoare!
Un “Te iubesc” spus de o micuţă de nici cinci ani, care aleargă cu braţele deschise către tine să te îmbrăţişeze, de câte ori te vede, te face să te topeşti cu totul.
Speranţele şi visele copiilor m-au încurajat mai mult decât aş fi putut crede vreodată. La 14 ani, după o viaţă plină de probleme, să ştii că vrei să devii un mare bucătar. Copii şi tineri cu gândiri uimitor de mature. Doresc să devină fiecare câte ceva în viaţă. Un celebru dansator, un apreciat ospătar sau un bun contabil.
Să-ţi salte inima de bucurie că un fecioraş, jumătate cât tine, explică celorlalţi care este ordinea corectă a operaţiilor la matematică.
Să le admiri ochişorii curioşi aţintiţi asupra ta, atunci când îţi cer să le explici de ce...
Să vezi că-ţi dau cu inima deschisă din porţia lor. Că-ţi oferă o scoică, o floricică, sau o mică amintire de la mare... din tot sufleţelul lor.
Ne-am jucat cu valurile şi nisipul, cu literele, cu cifrele, cu limbile străine, cu abrevierile judeţelor, cu vorbele, cu poveştile cu tâlc... "Poveşti de viaţă", cum le-a numit chiar unul dintre ei. Ne-am plimbat, am dansat, am râs şi ne-am bucurat împreună. Am trăit. Cea mai frumoasă vacanţă!
Ei sunt „Gărgăriţele de la Bără”. Şi îi iubesc pe toţi. Şi pe cei care se ocupă de ei ca nişte adevăraţi părinţi şi care fac şi imposibilul dacă e nevoie, pentru ca visele lor să devină realitate. Le mulţumesc că mi-au oferit şansa de a-mi umple astfel, sufletul!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aşa cred eu... Tu?