A început Pământul să nu ne mai rabde! - 01.07.2018

     A început Pământul să nu ne mai rabde!
Anotimpurile s-au dereglat. Ne îneacă ploile, refulează canalizările, ne ard incendiile, se surpă terenurile, ne devorează fiarele, poluarea ne sufocă. Ne seacă nedreptăţile.
Ne zdrobesc fierătaniile. Întârzierile râd hidos în faţa punctualităţii japoneze.
Ne doare ruşinea ce ne-o provoacă aleşii noştri. “Ai noştri”, dar nu-s ca noi! Niciunul nu mai e cum au fost cândva unii. Adevăraţi.
     Cum, Doamne iartă-mă, mai poţi ieşi în lume când realizezi că toate răutăcismele despre tine au o bază reală?! Cum de nu-ţi vine să te ascunzi într-o grotă? Ce supraenergii sau scuturi foloseşti de mai rezişti acolo? Nu te doboară ruşinea?! Sau… ideea de bază este că reprezinţi exemplul cel mai elocvent pentru cei ce nu se spetesc învăţând; că se poate şi fără studiu să ajungi în funcţii mari, să-i conduci pe fraierii care au învăţat. 

     Voi, cei de acolo, aveţi idee ce înseamnă să nu-ţi ajungă banii de la o lună la alta? Ce înseamnă să nu-i poţi oferi copilului tău o pizza decât la ocazii? V-aţi gândit cândva, la cei mulţi care nu au văzut marea pe care o avem, vreodată? La cei ce au muncit o viaţă, care la farmacie cer întotdeauna cel mai ieftin medicament cu substanţa de bază prescrisă? La cei care 
îşi permit să cumpere doar zahărul şi pâinea cu cel mai mic preţ, iar fructe, doar cele obosite de la reduceri? 
     Unde eşti tu, Ţepeş?!
     Este corect ca pisica unei familii bogate să mănânce laptele de care avea nevoie copilul unei familii sărace pentru a rămâne sănătos? Asta e provocarea majoră în elaborarea politicilor fiscale.
Iubirea se prăfuieşte. Dorul se ofileşte. Răutatea, invidia şi batjocura stau la loc de cinste.
Călcăm în picioare principiile şi educaţia. Comunicarea reală e pe cale de dispariţie. 
     ”Progresăm și uităm să fim fericiți.
       Îngropăm bucurii într-o mare de biți.
       Nu te mai poți ascunde, ești mult prea conectat,
       Nu mai poți să fii singur, ești identificat.
       Nu mai poți să refuzi, nu te lasă să creezi, 
       Te învață să cauți iubirea pe net.
       Viața este viteză,
       Nu mai poți să te oprești,
       Te strivesc cei din urmă dacă încetinești.
       Cineva să oprească invazia de biți,
       Cineva să ne facă din nou fericiți!”


Ne temem pentru ziua de mâine.
Până când???!!!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aşa cred eu... Tu?