Îţi vine să crezi că ajungi la aproape jumătate de secol de
viaţă şi te impresionează poveştile copilăriei? Că te bucuri şi trăieşti acele
momente ca atunci? Că de cele mai multe ori eşti acolo şi tu, prinţesa cea
bună, frumoasă, şi, mai ales, înţeleaptă?
Că revezi un film drag, pe care l-ai mai văzut de şaptesprezece
ori şi eşti prezent printre eroii lui? Cu aceleaşi trăiri şi emoţii, ca de
fiecare dată?
Că-ţi doreşti la fel de mult să alergi desculţ prin bălţile de
după ploaia de vară? Să sari ca mingea în cea mai mare dintre ele şi să nu-ţi
pese că te va certa mama?
Iar dacă am norocul să ajung undeva la o tufă de agriş sau de
zmeură, instantaneu mă teleportez în grădina bunicilor mei. Mi se părea imensă.
Plină de secrete şi miracole. De care nu mă săturam niciodată… Tocmai mi-am
amintit de prăjitura preferată a copilăriei mele, pe care nu am mai mâncat-o
nicicând, de când nu mai e bunica, plecată la cer. Era cu multe foi, iar crema
cu miere şi nuci.
Sursă foto: freedesignfile.com
Îţi vine să crezi că faci “îngeraşul” în zăpadă, cu aceeaşi
bucurie, iar fulgii care cad din cer îţi gâdilă genele, ţi se topesc pe obrajii
rumeni şi apoi dispar? Aceeaşi senzaţie că vine cerul pe tine… şi te ia cu
ameţeală.
Asta înseamnă că mintea şi sufletul sunt la fel ca atunci?! Nu
se schimbă. Nimic nu se pierde, totul se transformă. Hmmm!… conservarea
materiei, nu? Antoine Laurent de Lavoisier.
Suntem aceiaşi. Doar că ne-am transformat. La exterior. Dar el e
văzut mai mult de ceilalţi; de noi, prea puţin… Dacă nu ar exista oglinzile
astea, poate ar fi mai bine… Ufff! Ce ochi a făcut domnişorica cu mult prea
multe şi lungi gene şi buze voluptoase… “Ce idioată!”
Te-am auzit ce-ai spus,
să ştii! Îţi vine să crezi?
https://www.catchy.ro/iti-vine-sa-crezi/124607
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aşa cred eu... Tu?