Sufăr. Nu foarte tare, dar suficient
cât să fiu cam indispusă. Am o “pedeapsă” (datorită și nu din cauză, pentru că
totuși face bine), a unui tratament medical.
Nu am voie să mănânc nimic cu sare. Mi-a fugit gândul la povestea lui Ispirescu - “Sarea în bucate”.
La o vârstă foarte fragedă cred că o iei așa cum ți se spune, fără a realiza cu
adevărat de ce este mai valoroasă decât mierea și zahărul. E mai greu de înțeles.
Mi-aduc aminte, copilă fiind, cât de mult îmi doream să se inventeze pastile
și să nu mai fie nevoie să mâncăm (!). Mă stresau bunicile de câte ori mă
prindeau, cum că ce slabă și amărâtă sunt! Nu-mi plăcea să mănânc. Iar astăzi aș mânca orice din frigider, fără
mofturi. Dar știu că nu mă va ține mult
dorința asta, decât pe perioada interzisă, doar câteva zile. Cam ăsta ne e felul…
O să îmi canalizez atenția în orice
alte direcții. De exemplu … la cârnăciorii picanți de casă făcuți de unul
dintre Master Chef-ii trupei noastre – Radu. Pffff!!! Iar mâncare? J
Nu,
nu, glumeam! (aiurea! chiar mă gândeam acolo!) . Reluăm. Poate altă dată. Acum o să plec la
cârnăciorii picanți. Și o să salivez până nu mai pot. Și o să gust. O dată. De
două ori. De trei ori. Adjudecat.
Mâine dimineață , probabil nu o să mai am niciun rid pe față!
J
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aşa cred eu... Tu?