‘ Arta cere sacrificii”.
“Nu mi-e frig! ”.
” Mi-e taaaare
bine!” (brrrrrr!!!) spus tremurând vizibil.
Așa își spuneau fetele, înainte de
a intra pe ”scena” din fața câtorva sute de spectatori, care și ei înfruntau
frigul și ploaia. Localnici sau turiști, unii care știau déjà, cam ce se
întâmplă, alții nerăbdători să vadă ceea ce înseamnă acest festival. Îmi părea
rău de ele, când le vedeam grupate şi înghesuite una în cealaltă ca niște
mielușei…Asta, înainte de momentul lor. Daaaar! În clipa în care au fost
anunțate publicului, cine sunt și ce vor face, totul s-a schimbat. Parcă pentru
ele s-a luminat cerul. Dar cu adevărat s-au luminat fețele lor. Au apărut
zâmbetele. Și nu, nu erau cele de scenă, artistice. Erau zâmbete adevărate,
care apar doar atunci când dansează. Și o fac cu atât de multă pasiune! În
timpul ritualului de preparare a apei vii pentru dacii epuizați, au început să
curgă din cer, stropi imenși. Noi, cei de pe margine ne-am deschis umbrele,
ne-am pus glugi pe cap, unii au mai și plecat; dar ele, parcă atunci au devenit
mai vioaie şi mai vesele. Bravo, fetelor! Bravo, Magna Nemesis!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aşa cred eu... Tu?