Locuiam la etajul trei al unui bloc cu patru etaje. Este un lucru știut și perpetuat, că viața la bloc te obligă să fie mai atent și mai silențios în mișcări, alergări, vociferări, cântări și râsete. Vecina de deasupra noastră avea (uneori) obiceiul să mai alerge în vastul apartament stil “vagon”, încălțată cu săndăluțe (detest diminutivele) cu tocuri, de se cutremurau pereții și ne perfora creierii.
Pe de altă parte știu cât îi chinuiam și noi pe vecinii de la etajul doi. Îmi amintesc o fază “tare”, care încă mă face să se roșesc. Într-o perioadă, domnul de sub noi era chiar directorul „de la serviciul” lui tata (nu toți directorii stăteau la case). Odată (nu mergeam încă la școală) era în vizită la noi un prieten de-alor mei, un inginer, care vorbea cu accent puternic unguresc, dezacorduri etc. Dar era un om extrem de vesel și glumeț, râdea mult, tare și sănătos. Când venea la noi ne răsfăța cu câte ceva dulce din Ungaria, de la neamuri. După ce s-au „binedispus” amândoi (el și tata) ne-a zis: „Cine sare cel mai tare, io dau un leu la el!” Tata doar râdea. Iar noi, ăștia doi mai mici, ne luam la întrecere. Ne cocoțam în pat și săream jos, pe covor. Evident că direct pe nervii întinși la maximum ai domnului director și ai familiei sale. Acesta, disperat, bătea cu coada de mătură în tavan. A fost nevoie de intervenție mamei.
Iulie 1975. Am coborât pe „6 Martie” până la Cimitirul Eroilor. Priveam apa Mureșului care ajunse până la actualul Bulevard al Încoronării. Erau „ Inundații ”. De la cimitir încolo, spre gară, doar APĂ… Tulbure. Cu tot felul de lucruri luate în cale, plutind în derivă (orice dar nu peturi, că nu ajunseseră în RSR!). Era statică precum un lac; nici pic de adiere. Soarele strălucea foarte tare. Își scăpăra RAzele ca niște plete bălaie curgând de sub pălărie și parcă dansau ca ielele pe luciul apei. Aproape ne orbea. Lumea se uită în zare cu mâinile făcute căuș deasupra ochilor. Și liniște. Prea multă liniște. Deși erau acolo mulți oameni care priveau neputincioși imaginea, vorbeau încet, aproape șoptit, ca la un privat.
https://www.catchy.ro/am-fost-si-eu-copil-ii/160697
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aşa cred eu... Tu?