Oameni frumoși!..... Oltencuța 24.06.2014

În urmă cu câțiva ani am făcut un curs de “formator de formator”. Mi-a plăcut foarte mult. Deși plecasem inițial de la ideea de a obține o calificare în plus, am ajuns să aștept cu nerăbdare fiecare zi de curs. M-am simțit elevă din nou. Era o diferență totuși, față de vremurile în care am fost cu adevărat elevă. Aveam dreptul și curajul să spunem mult mai multe, ni se ascultau ideile și părerile proprii. Am învățat câte ceva din experiența de viață și cea profesională a fiecăruia din cei prezenți.

Am cunoscut persoane foarte interesante și plăcute. Cel mai mult mi-a reținut atenția o domnișoară. O alintam „Oltencuța” (evident era olteancă).  Atât de naturală, de spontană și de frumoasă!  Mă fascina efectiv însă, atunci când ajungeam la subiectul ei favorit: persoanele vârstnice. Nu cred că am mai întâlnit pe cineva să vorbească cu atâta drag de ele. A lucrat o perioadă într-un astfel de cămin, parcă în București. De la fiecare, spunea ea, a învățat câte ceva, chiar dacă unii dintre ei erau înceți, uituci, deja neputincioși sau cu mintea aflată între vis și realitate. M-a surprins însă lumina de pe chipul ei. O lumină pe care o avea doar atunci când vorbea despre acest subiect. Emana căldură și înțelegere față de aceștia, prin toți porii! Imposibil de trecut ușor cu vederea. O adevărată încântare să vezi că există astfel de suflete. Adevărate!

Știu că se mutase la noi, în Ardeal și și-a făcut o familie aici. A avut nunta la care a visat. Nu mai știu acum altceva de ea, dar mi-aș dori atât de mult să fi ajuns să muncească tot în acest domeniu. Ar fi păcat să se risipească în alte direcții un astfel de OM, atât de dedicat pasiunii sale. Pentru că, pentru ea nu ar fi doar un serviciu. Ar fi un mod de viață. Să împartă iubire, înțelegere, răbdare și să primească, la fel!
De-atunci îmi plac și mai mult numele ei - IRINA-GEORGIANA.

TINERI ŞI NELINIŞTIŢI 09.06.2014

Parcă se întâmplă tot mai des... O fi ceva în atmosferă şi-i afectează mai mult pe tineri, în mod special pe fete? Sau...cea afectată de ceva ciudăţenii oi fi eu! Doar că atunci înseamnă că eu sunt, de când lumea!
În ultimul timp, de câte ori am ieşit cu prietenii mei la aer, la o plimbare, sau la o terasă am fost şocată de limbajul celor tineri. Culmea este că, parcă la o fată sună mult mai groaznic decât la un băiat . Oare doar aşa pot trece în faţa prietenilor ca fiind de gaşcă? Doar aşa au succes la băieţi? Doar aşa simt că sunt tinere şi neliniştite? Unde este fineţea unei domnişoare? Sau această calitate nu mai există...s-a perimat!

Nu...nu! Nu pot înţelege!  Iar faptul că nu se sfiesc de noi, care le-am putea fi părinţi este una; dar deja faptul că ignoră total, că avem cu noi şi copii de vârste la care realizează că ei vorbesc prostii şi obscenităţi este peste puterile mele de a accepta. Şi nu mi se pare normal să ne ridicăm noi să plecăm! Sunt locuri publice fără limită de vârstă. Mi se pare firesc să o rog pe domnişoara cu "limbariţă", ca data viitoare să-şi aducă cu ea şi cei şapte ani de-acasă, pe care sunt sigură că părinţii ei s-au străduit şi i i-au dat! Ce risc?
1. Să mă trezesc şi eu cu o înjurătură printre dinţi, între o gură de bere din sticlă şi un fum de ţigară? Poate! Dar nu pot să mă fac că nu aud şi să accept aşa ceva!
2. Să plece privirea şi să-mi facă un semn cu mâna că a înţeles şi se conformează. Să-şi ceară scuze ar fi peste aşteptări!
Par o scorpie, nu ?....  În fond, părerea celor care se încadrează în acea categorie, nici nu contează. Pentru că nu valorează nici cât un ban găurit. Asta, atâta timp cât nu au la purtător cei şapte ani de care vorbeam. Oare pot realiza şi accepta că doar atât valorează? Pentru că dacă ar realiza, n-ar fi rău şi ar exista şi un efect. Bun, zic eu.

Şi acum mă gândesc la părinţii lor.... Or fi având habar de toate astea? Sau nici nu le trece prin gând, că odrasla lor ar fi capabilă de aşa ceva. Sau poate că ştiu dar e cam târziu să mai poată îndrepta ceva...
Mai bine să spun "Doamne fereşte-ne!" Avem şi noi copii...

Cred în asta..... 08.06.2014

Tot mai des în ultima perioadă intru în polemici. Nu cu oricine. În mediul meu, în care mă simt bine, în care mă simt EU! Cu prietenii mei, dragii de ei... Punem multă pasiune în discuţiile noastre. Şi-i iubesc mai mult şi mai mult în fiecare zi.

Îmi plac provocările şi parcă cel mai mult atunci când sunt contra valului... Mi s-a întâmplat de câteva ori chiar să mă "turez" la maxim. Sunt sentimente şi idei, gânduri şi judecăţi pe care nu mi le poate schimba nimeni şi nimic. Probabil pentru că am crescut cu acest spirit şi cred cu adevărat în el. Asta nu înseamnă că atunci când cineva are dreptate, nu recunosc.

Ştiu, sunt idealistă. Dar nu e toxic. Şi e dreptul meu să fiu aşa. Aşadar, dragii mei dragi, vă iubesc şi vă respect alegerile, dar nu putem gândi întotdeauna la fel! Şi rămân fidelă spiritului în care am fost crescută; sunt mândră că sunt româncă, chiar dacă nu am niciun merit pentru asta; sunt mândră când românii mei au realizări. Sunt mândră de valorile româneşti. Evident că mi-este ruşine atunci când un român de-al meu face lucruri iremisibile. Însă nu astea definesc o naţiune. Peste tot în lumea asta există "uscături". Iar faptul că cei de acolo de sus (de la conducere) care sunt tot români, nu fac ceea ce ne dorim şi suferim din cauza asta, nu cred că-mi poate ştirbi mândria de a fi româncă şi mai ales ardeleancă. E drept şi că doare rău atunci când constat că în momentele în care este necesar să fim mai uniţi, ne dăm răniţi şi nu ne implicăm. Cu toate astea iubesc România! Da! Sunt o patrioată! Şi dacă e necesar, îmi dau viaţa pentru ea! Eroic! Visul meu ascuns...

Comentează cineva? Mă puteţi contra, combate sau ce mai vreţi voi! Nu oblig pe nimeni să gândească aşa ca mine! E dreptul vostru, dar şi al meu de a-mi exprima şi susţine părerea. În felul meu.

P.S. Mi-a plăcut ce am citit aici. Aşa...ca fapt divers!
http://carmenplesea.blogspot.ro/2012/10/motive-pentru-fi-mandri-de-noi-si-de.html

Sunt mândră că-s româncă!.................05.06.2014

Ştiu că se spune despre noi, românii că suntem un popor hâtru. Se mai spune că ştim să facem haz de necaz. Că suntem ospitalieri şi sociabili.

Am avut ocazia să vorbesc cu persoane străine, de dincolo de ocean, care, venind deja a doua oară la noi ne-au admirat pentru faptul că ne respectăm tradiţiile şi că ne ştim distra. Că marcăm evenimentele importante din viaţă, aşa cum se cuvine. Ştiţi ce li se părea interesant mai la-nceput ?(c-apoi s-au obişnuit): faptul că lumea este tot timpul elegantă! Câteva zile la rând ne tot intrebau ce sărbătoare e la noi! 

Avem multe calităţi. Pe care ar trebui să ni le amintim şi să ni le reamintim nouă şi celorlalţi si să le apreciem la adevărata lor valoare. Ne-am cam săturat de imaginea negativă din "ţâşpe" situaţii. 

Avem atâtea valori de talie internaţională, în atâtea ramuri! Avem creiere luminate! Avem atâţia olimpici mondiali în nenumărate (fără număr?! :)) domenii! Filozofie, matematică, informatică, astronomie, invenţii şi lista poate continua! Şi avem sportivi care ne fac cinste. Mulţi! Doar in ultimele câteva săptămâni câte medalii şi titluri au adus în ţară!? La gimnastică, la canotaj şi ...oh, da!!! Simona Halep!!!! 

Pot să nu fiu mândră că-s româncă? (chiar dacă nu am niciun merit pentru asta, Boby :p))

Nu! Nu pot!!!